Căldăruşe face sindicat majoritar cu semnatarii acordului din CEO

278

Gabriel Căldăruşe, preşedintele Sindicatului Mine Energie Oltenia, a anunţat, ieri, la SDM că intenţionează să repună pe tapet formarea sindicatului majoritar din CEO. “În continuare ne dorim şi sunt sigur că împreună cu colegii care au semnat, să ajungem la o înţelegere, ca în viitorul apropiat să începem, cu adevărat, reconstrucţia acelui sindicat majoritar reprezentativ. Asta pentru că, la finalul acestui an, să încheiem Contractul Colectiv de Muncă de care oamenii au nevoie”, a declarat Căldăruşe. Acesta s-a arătat convins că intenţia sa va fi de bun augur pentru salariaţi.
Nu la fel de optimist este însă Constantin Creţan, membru în Federaţia Univers, care susţine că planul lui Căldăruşe nu va putea fi realizat chiar dacă ideea i-a fost “suflată în ureche” de Laurenţiu Ciurel sau de Ion Ruşeţ. “Nu se va realiza acest sindicat majoritar la care visează Căldăruşe, dar el poate visa în continuare”, a declarat, ieri, Creţan.
Surprize pregătesc şi cei de la Departamentul Solidaritatea din cadrul Federaţiei Univers, unele putând fi materializate chiar în cursul acestei săptămâni.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here