Calcule politice în PSD. Cosmin Popescu: Sunt impresionat de scenariile făcute de alții pentru mine

2159

PSD Gorj pare că şi-a stabilit candidaţii la Consiliul Judeţean şi Primăria Târgu-Jiu. „Deocamdată, planul meu este să continui proiectele începute la Consiliul Județean”, declară Cosmin Popescu, despre care s-a spus că ar fi interesat mai degrabă de o candidatură la parlamentare. Reactivat politic, fostul prefect Ciprian Florescu va intra în bătălia de la Târgu-Jiu, a anunţat Mihai Weber, preşedintele PSD Gorj.

Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Cosmin Popescu, pune capăt speculaţiilor privind viitorul său politic. Exclude o eventuală plecare din PSD şi, mai mult de atât, anunţă că va candida pentru un nou mandat la CJ Gorj. „Sunt impresionat de scenariile făcute de alții pentru mine. Nu pot decât să le mulțumesc pentru grija pe care mi-o poartă, dar îi asigur că pot lua de unul singur decizii care țin de traseul meu politic viitor. Deocamdată, planul meu este să continui proiectele începute la Consiliul Județean, iar cei care își doresc alte variante pentru mine ar trebui să mă întrebe și pe mine. Cred că este esențial să fiu și eu de acord”, a precizat Cosmin Popescu.

Lasă „judeţul” pentru Parlament?
Cosmin Popescu ar lăsa Consiliul Judeţean pentru o nouă candidatură la Camera Deputaţilor, se vorbeşte în mediul politic autohton. „Nu ştiu cine a spus lucrul acesta, dar propunerea partidului este de a candida eu, lucru care mă onorează. Continuăm împreună proiectele începute, proiecte care se duc şi dincolo de anul 2020. Voi merge pentru alegerile locale, iar pentru alegerile parlamentare, discutăm”, a declarat Cosmin Popescu, la un post local de radio, lăsând loc speculaţiilor.
Cât priveşte o posibilă plecare din PSD, Popescu exclude acest lucru. „Exclus, nici nu se pune în discuţie. Nu voi pleca din PSD. Nu va pleca nimeni din actuala echipă. (…) Am început lucrul într-o echipă, echipă care să ştiţi că se construieşte greu, cu încredere, cu respect. Echipa este formată din toţi membrii Biroului Permanent Judeţean, consilieri locali, consilieri judeţeni, membri şi simpatizanţi de partid. În marea majoritate, echipa va rămâne sudată şi va rămâne în această formulă şi pentru alegerile locale din 2020. Vom începe să lucrăm pentru alegerile locale imediat după prezidenţiale”, a mai punctat Cosmin Popescu.

Weber: Datele sunt cât se poate de clare
Liderul PSD Gorj, deputatul Mihai Weber, dă ca sigură candidatura lui Cosmin Popescu pentru Consiliul Judeţean Gorj. „Nu ştiu de unde au apărut zvonurile sau cine are interesul să le arunce pe piaţă. Nu există niciun fel de discuţie pe această temă şi, ca să închidem orice subiect, Cosmin Popescu va candida la Consiliul Judeţean”, a precizat Weber.
Şeful social-democraţilor gorjeni a vorbit şi despre lupta electorală pentru recâştigarea Primăriei Târgu-Jiu. „Ciprian Florescu va intra în bătălia pentru Primăria Târgu-Jiu. Nefiind altă nominalizare, deocamdată, Ciprian Florescu va merge acolo. Deci, datele sunt cât se poate de clare”, a conchis Weber.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.