Un cunoscut mă anunță că dacă vreau să fac niște fotografii bune pe Cheile Sohodolului de Izvarna, ar fi cel mai nimerit moment.
Cum cerul se limpezise, la întoarcere am luat-o pe drumul de sub munte, intrând pe la Cantonul Bâlţii şi continuând ruta pe Valea Mare – Runcu – Bota – Dobriţa şi, la final, Lelești. Oprindu-mă să mai fac câteva fotografii undeva între Dobriţa şi Leleşti, am putut 
sau, mai bine spus, am avut privilegiul de a face câteva peisaje de excepție a zonei montane gorjene. Sătucurile de munte, chiar conace din munte, ce se puteau vedea cu teleobiectivul ajutat de claritatea excepțională a atmosferei, Cheile Şuşiţei Verzi, ale Sohodolului, ale Susenilor ori Şuşiţei Seci, cum mai sunt cunoscute de localnici, şi, nu în ultimul rând, valea Deleşului, de unde o cărare ce pleacă din spatele bisericuței străbate un peisaj aproape ireal prin câmpurile de lapiezuri (zona de lapiezuri din acest perimetru este 
considerată cea mai spectaculoasă din Carpații Româneşti, iar după unii geologi chiar din Europa) pentru a ajunge în apropierea altui fenomen rar, Inelul de Piatră al Sohodolului de Runcu (un alt inel de o mărime asemănătoare mai poate fi văzut la nivel european doar în Franţa, pe cheile râului Gerd, iar în lume pe Canionul Colorado, cu un fenomen asemănător supranumit de nativii amerindieni „Urechea Vântului”).
Iar peste tot acest tablou străjuie ca un veritabil bastion de piatră Muntele Pleşa, cu al lui vârf ce de la 1444 m domină peisajul întocmai ca un foişor de pază şi unde te aștepți, dacă dai crezare legendelor cum că prin aceste locuri ar fi trăit uriași care erau numiţi „pelasgi”, ce făcuseră chiar Podul Uriaşilor (nu departe, la Ponoare), să apară unul chiar pe buza muntelui, cu ghioaga la spinare şi mâna la frunte, scrutând zarea. De multe minuni este capabilă natura – mă gândeam eu. Rămăsesem „cu gura căscată” la peisaj, deşi trecusem de nenumărate ori prin acele locuri, dar limpezimea atmosferei dădea locurilor parcă altă viziune.
Concluzia nu este greu de tras. Avem locuri de un excepțional peisaj și potențial turistic. Doar că de cele mai multe ori, din nepăsare ori necunoaștere, pur şi simplu ne batem joc de ele. Iar faptul că pe unii nu îi interesează, iar alţii nu intervin, mărginindu-se să declare 
nişte perimetre protejate, nu este o soluţie la problematica actuală dezbătută (din fericire ori nefericire, nici nu mai știu cum să-i spun) tot mai mult în cadrul unor proiecte comunitare integrate de protejare a mediului şi în același timp a factorilor ambientali locali.
Mugurel PETRESCU
