În dimineaţa zilei de 21 februarie curent, soţia este sunată de prietena ce-i spune că vecina ei: Maria lui Nistor a fost găsită decedată de fiul ei.
Acesta a strigat-o să meargă la serviciu şi văzând că nu răspunde a spart geamul şi imediat şi-a dat seama că a murit intoxicată cu CO2., deşi îi atrăsese atenţia să nu facă focul (centrala fiind stricată), deoarece soba nu era pregătită, nu l-a ascultat şi… Este unul din evenimentele deloc rare, cu final tragic.
De multe ori ne gândim ca Jules Renard: Oare ce ne rezervă viitorul? Ce nenorocire că nu ştim!…Ce nenorocire dacă am şti! „Aşa este.
Această tragedie lasă o familie îndurerată, începând cu vrednicul fiu, Cristi, nora şi nepoţii care au intrat şi ei în „hora luptei pentru întemeierea de noi familii”, conform tradiţiei..
Scriu rândurile de mai sus, pentru a trage un nou semnal de alarmă: Oameni, vegheaţi! Suntem călători în timp. N-am fost întrebaţi dacă vrem să ne urcăm în trenul Vieţii, după cum nu vom fi întrebaţi, dacă vrem să coborâm din el, când am ajuns în staţia finală şi Nepătrunsul ne va închide ochii, transformându-ne din nou în atomi primari ce ne vom plimba în Cosmos, până la o nouă revenire…
Am cunoscut-o pe doamna MARIA ca o femeie muncitoare alături de băiatul sau nora şi nepoţii.
Acum în aceste clipe tragice, când Maria a plecat să se culce pe un pat de STELE, lăsând în urma o lume dragă ei, să ne gândim că la moartea unei femei, mor O MIE DE LUMI, să ne plecăm frunţile şi să-i spunem la capul ei: „Dumnezeu s-o ierte!”
…Iar voi-OAMENI: „VEGHEAŢI LA VIAŢA VOASTRĂ PENTRU CĂ ESTE UNICĂ ŞI NU DUREAZĂ DECÂT O CLIPĂ!”
Gh.Rădulescu
