Ministerul Educației a revenit cu precizări privind programarea cadrelor didactice în concediu de odihnă pe perioada vacanței de primăvară. ”Având în vedere atribuțiile Ministerului Educației, importanța aplicării unitare a măsurilor care se dispun în aceasta perioadă, asigurarea coerenței în aplicarea normelor legale, pentru o mai clară aplicare a notei 1970/DGIP/31.03.2021, subliniem că în cuprinsul acesteia nu se menționează obligativitatea cadrelor didactice de a-și lua concediu de odihnă. Ministerul Educației, inspectoratele școlare și unitățile de învățământ nu vor impune personalului angajat limitări ale dreptului la concediul de odihnă. În consecință, salariații vor putea fi programați sau reprogramați în concediu de odihnă, în perioada 2 aprilie – 4 mai 2021, la solicitarea/cu acordul acestora, cu respectarea prevederilor legale în vigoare”, a transmis Ministerul Educației.