Cadre medicale din Gorj, în dosarul de „vaccinare la chiuvetă” din Timiș și Mehedinți

5676

Mai multe descinderi s-au desfășurat, azi-dimineață, în Timiș, Mehedinți și Gorj într-un dosar de ”vaccinare la chiuvetă”, anunță Opinia Timișoarei. Ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Timiș sunt cei care instrumentează acest dosar.

Oamenii legii fac percheziții la 6 adrese din cele trei județe, la persoane suspectate că ar face parte dintr-o rețea care asigura obținerea de certificate de vaccinare fără însă că beneficiarul să fi fost imunizat. Cercetările au început în urmă cu câteva luni, atunci când unul dintre cei care a primit de un certificat de vaccinare, fără să fi făcut vreo doză, a ajuns în spital în stare gravă.

Aceștia au descins la o adresă lângă Timișoara, la alte trei din Drobeta Turnu Severin și două în județul Gorj. Este vorba de cadre medicale care au domiciliul în Gorj, dar care lucrează în Mehedinți sau Timiș.

Printre cei ridicați în această dimineață se numără și un medic din județul Mehedinți. Acesta este suspectat că i-a înscris pe doritori în registrul european de vaccinare fără că aceștia să fi primit serul de protecție. Dozele de vaccin erau aruncate în chiuvetă în loc să le fie administrate oamenilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here