Membrii Serviciului Public Județean Salvamont al Consiliului Județean Gorj vor desfăşura întreaga săptămâna viitoare o acţiune de distribuire de cadouri copiilor preşcolari din 15 grădiniţe din mediul rural, cadouri constând în cărţi de colorat şi dulciuri.
Pachetele oferite de salvamontiști, ce conţin câte 5 cărţi de colorat, vor ajunge la peste 500 de copii și au fost procurate de salvamontiştii gorjeni cu sprijinul unor oameni de suflet care le sunt mereu alături. “Este vorba despre domnul Gabi Șerban, preşedintele asociaţiei “Prietenii Pădurilor” şi a domnilor Radu şi Cosmin Trufăşilă, administratorii firmei Total Racolav Carton Plast SRL din Piteşti. Pentru a oferi un cadou cât mai pe placul celor mici, din fondurile personale, salvamontiştii gorjeni vor dona sumele necesare cumpărării şi de dulciuri pentru cei mici. Întrucât există posibilitatea obţinerii şi pe viitor de astfel de pachete cu cărţi de colorat, salvamontiştii gorjeni îi aşteaptă alături pe toţi cei care doresc să doneze dulciuri sau să îi ajute la distribuire. Luna trecută cu sprijinul Dobrogea Grup – Eugenia şi a dlui Gabi Şerban, salvamontiştii au înfiinţat primul club de şah “Prietenii Pădurilor” la Grupul Şcolar Runcu, donând copiilor table şi caiete de şah, urmând ca, din primăvară să continue înfiinţarea de noi astfel de cluburi şcolare. Aceste activităţi nu au nici o legătură cu Sărbătorile de Sfârşit de An şi se vor organiza ori de câte ori salvamontiştii gorjeni şi prietenii lor vor avea ceva de dăruit către comunitate”, a confirmat Sabin Cornoiu, directorul Salvamont Gorj.
În paralel, salvamontiştii gorjeni asigură cu efective mărite asistenţa de specialitate în zona de responsabilitate, astfel încât să facă faţă numărului mare de turişti care se îndreaptă în perioada următoare către zona montană şi tuturor intervenţiilor la care sunt solicitaţi, intervenţii din ce în ce mai multe; miercuri, spre exemplu, salvamontiștii au fost solicitaţi să intervină la două acţiuni de salvare şi prim ajutor, una în masivul Parâng şi una în masivul Vâlcan.
Minodora Sucea