Cadouri de la polițiști pentru zeci de familii din Gorj

1115

„Alături de cei dragi, ne strângem în jurul mesei și gustăm bucate alese, trăind magia Crăciunului. Însă, pentru 17 familii din localitățile Tismana, Godinești și Padeș, și alte 4 familii din Rovinari, sărbătorile nu aveau același farmec aparte. Nu le aduceau nici brad de Crăciun ori luminițe, acestea neputând simți spiritul autentic al Crăciunului. Aceste familii au primit, în Ajunul Nașterii Domnului, de la polițiștii din cadrul Poliției Orașului Tismana, Poliției Orașului Rovinari și Secției 5 Poliție Rurală Rovinari haine, alimente și daruri pentru cei mici. Copilașii au descoperit astfel semnificația și spiritul Crăciunului: dăruind, vei primi!”, a anunțat IPJ Gorj.

De asemenea, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Gorj au continuat să ofere daruri din suflet mai multor copii și familiilor lor, din municipiul Târgu Jiu, localitatea Săulești și beneficiarilor Centrului de Asistență Maternală din cadrul D.G.A.S.P.C. Gorj. De această dată, în rolul mesagerilor Moșului s-au aflat polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Gorj și nu au venit cu sania trasă de reni, ci cu o autospecială a Serviciului Pentru Acțiuni Speciale Gorj. Cei mici, bucuroși și plini de emoție în suflete, i-au întâmpinat cu entuziasm și recunoștință, fiind de-a dreptul încântați de cadourile primite de la ajutoarele Moșului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.