Cadeții României s-au luptat pe covorul de la Târgu Jiu

274

Timp de două zile, Sala Sporturilor din Târgu Jiu a găzduit întrecerile etapei a doua a Campionatelor Naționale Individuale – calificare și pe echipe pentru cadeți la lupte libere.

Competiția a fost onorată cu prezența de peste 230 de sportivi de la 35 de cluburi din întreaga țară, reprezentanții Federației Române de Lupte catalogând-o drept una reușită: “Meciuri bune, cu clasamente peste așteptări. Au apărut sportivi noi care au urcat în clasamente. Ne bucură faptul că apar astfel de luptători noi. În general, pot să spun, a fost un concurs bun, cu o comportare bună”, a declarat antrenorul federal Marian Berbec. Acesta a declarat că a remarcat câțiva luptători, însă nu a dat numele celor pe care îi vede în viitorul apropiat drept cei care vor reprezenta România în competițiile internaționale: “Au fost aici viitorii luptători ai României pentru că e vorba de cadeți, o categorie care deschide calea spre performanță, aceasta fiind prima categorie care cu adevărat contează pentru sportul de performanță. Am remarcat câțiva sportivi de performanță care sunt deja consacrați, dar și alții care sperăm să devină sportivi de mare performanță”, a mai spus oficialul federal. Cuvinte de laudă cu privire la participarea la această competiție a avut și Robert Doicaru, reprezentantul unuia dintre principalii organizatori, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Gorj: “A fost o etapă de campionat naţional cu foarte mulţi luptători la start, de foarte mult timp nu am mai avut o asemenea participare. Cred că a fost o competiţie reuşită, nu au fost probleme de organizare”, a comentat Robert Doicaru.

Calificări la faza finală
Competiția desfășurată la Târgu Jiu a avut doar caracter de etapă, cei mai buni dintre luptători urmând a se bate pentru titluri și medalii la faza finală ce se va desfășura la finalul lunii la Iași. “Gorjul a avut la această etapă 20 de sportivi participanți, reprezentanți a trei cluburi cu secții de lupte din județ, Minerul Motru, Pandurii Târgu Jiu și CSS Târgu Jiu. Concursul a fost unul bun, Gorjul are sportivi calificați la finală, iar obiectivul nostru este acela de a încerca să obținem rezultate cât mai bune, poate chiar medalii, la Iași, unde va avea loc finala Campionatului Național individual de cadeți”, a declarat Aurel Gorjanu. Din cei 20 de luptători gorjeni ce au luat startul în concursuri, 16 au reușit să se califice pentru faza finală a Campionatului Național de cadeți individual care va avea loc în perioada 28-30 martie.
Luptele libere par a reintra pe o trasă bună după ce în ultimii ani acest sport intrase pe o pantă descendentă. Numărul practicanților de lupte libere scăzuse dramatic o perioadă de câțiva ani, însă acum se pare că luptele se întorc unde au fost cândva, cel puțin la nivel numeric pentru că în ceea ce privește performanța aceasta se lasă încă așteptată.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here