Anunț important pentru localnicii din comuna gorjeană Crasna. De luna viitoare, vor începe lucrările de cadastrare gratuită a terenurilor și locuințelor. Anunțul a fost făcut chiar de către primarul comunei Crasna, Aurel Vamvu.
Prin acest program, finanțat din bani europeni, cetățenii pot să își rezolve gratuit și probleme care țin de moșteniri sau succesiuni. Proprietarii sunt scutiți astfel de costul lucrărilor care trebuie efectuate de firme specializate și al intabulării pentru deschiderea cărții funciare.
„Vă informăm că, în luna februarie, în comuna Crasna vor demara lucrările de cadastru gratuit din cadrul Programului național de cadastru şi carte funciară. Obiectivul acestui program este înregistrarea gratuită a imobilelor, terenuri și locuințe, în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară”, a precizat primarul Vamvu.
Lucrările se vor întinde pe o perioadă de 18-20 de luni.
I.I.