Cabana SGA din stațiunea Rânca, transformată în izolator pentru pacienții cu Coronavirus! Cabanierii nemulțumiți au alte soluții

11912

Cabanierii din stațiunea montană Rânca sunt nemulțumiți că directorul SGA Gorj a cedat, marți, către ISU Gorj cabana instituției, pentru ca spațiul să fie pus la dispoziția potențialilor bolnavi de Coronavirus. De altfel, Buduran, directorul SGA Gorj, nu a cedat ISU doar această locație, ci încă una din Rovinari, ce va avea același scop medical. Cedarea în folosință gratuită a ambelor clădiri ale Serviciului de Gospodărire a Apelor Gorj a fost aprobată, ieri, într-o ședință internă, care a avut loc la sediul instituției din Târgu-Jiu.

,,Am aflat și eu, cu stupoare, marți. Am încercat să vorbesc cu Dumitru Mazilu, administratorul cabanei SGA din Rânca, dar nu mi-a răspuns la telefon. Am înțeles că primarul de Novaci și-a dat acordul pentru această cedare, dânsul care nu a făcut nimic pentru stațiune. Noi, mai mulți reprezentanți ai asociației, nu suntem de acord cu acest demers. Joi, aveam programat un grup în Rânca de 50 de copii care aveau o olimpiadă de jocuri de iarnă, erau copii cu handicap. Am fost sunat azi(n.r. marți dimineață) că nu mai vin acești copii, nu știu dacă organizatorii au aflat de izolatorul din Rânca, dar este o teribilă coincidență să nu se mai organizeze olimpiada. Cred că totul se datorează și panicii legate de Coronavirus, dar și a izolatorului pe care autoritățile vor să îl facă la noi, de parcă vor să închidă stațiunea”, a afirmat Constantin Pănescu, șeful asociației cabanierilor din Rânca. Gorjeanul a reușit însă să discute cu administratorul cabanei SGA din Rânca, iar Dumitru Mazilu a confirmat că autorități de la Direcția de Sănătate Publică și ISU au văzut, ieri dimineață, cabana ce aparține instituției de stat.

Se caută camere cu dușuri proprii
,,Nu știu să vă dau detalii precise dacă se face izolator sau nu. Au venit, adevărat, cei de la ISU și DSP, au văzut camerele din cabană. Sunt 5 camere, dar doar 2 au dușuri proprii, ei vor mai multe camere cu dușuri proprii, este și bucătărie aici… Eu nu am de unde să știu dacă se face, în final, izolator pentru cei cu Coronavirus aici sau nu”, a explicat Mazilu, menționând că nu cunoaște nemulțumirea cabanierilor. Pănescu susține că dacă se face însă acest izolator în Rânca, stațiunea s-ar închide. Acesta susține că se puteau găsi, totuși, alte soluții, cu cabane mult mai izolate decât cea a SGA care este la nici 50 de metri de bazinele cu apă ale stațiunii. Pănescu vine cu ideea pentru autorități să închirieze chiar Hotel Mina, unde nu pătrund turiștii, sunt peste 20 de camere cu băi proprii. Acesta spune că vor fi probleme acolo cu locuitorii cabanelor din zonă. Ar mai fi Cabana Parâng care este cu adevărat izolată ori Cabana Transalpina care are 12-14 camere, fiind prima de sub munte care nu are legătură cu restul.,,Ar fi mai multe soluții, dar să se discute și cu noi. Cabanierii știu ce se întâmplă în Rânca, dar nu ne bagă nimeni în seamă. Se iau decizii fără noi, deși acestea ne afectează pe toți”, a completat Pănescu. Deși am încercat să discutăm și cu directorul SGA Gorj, în ciuda faptului că l-am sunat în mod repetat, acesta nu a răspuns. Ni s-a comunicat din instituție că problema celor două spații de la Rânca și Rovinari a fost însă discutată în cadrul unei ședințe care a avut loc în incinta SGA, marți dimineață.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here