Ca la noi, la nimeni – „Viziunea” lui Cîțu, în Guvernul Iohannis!

758
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Teoria ca teoria, dar practica te omoară.” – Zicală românească

Cel puțin în teorie, Florin Cîțu pare a fi prim-ministrul României. Cică el ar conduce un Guvern de genul „3 în 1”, cu trei-patru poli de putere formați de Cîțu – Made in PNL, de Dan Barna – liderul USR-PLUS – și de Hunor Kelemen – liderul UDMR. Cîțu, Barna și Hunor, ultimii doi cu funcții de viceprim-miniștri, dar și președinți de partide, sunt precum Racul, Broasca și cu Știuca dintr-o fabulă pe care cei trei pretinși corifei o trăiesc aievea!
În realitate, ca în viziunea vizuinii regretatului poet, dramaturg, critic literar și academician oltean get-beget Marin Sorescu, oricât s-ar strădui bietul Florin Cîțu să pară ceea ce nu este, prim-ministru este destul de greu să-i izbutească. E limpede că Guvernul nu l-a făcut/croit el și nu degeaba se spune că am avea parte de GuWernerul Meu II sau mai pe șleau Guvernul Iohannis!
Și până în momentul de față s-au mai iscat vești/povești despre remanierea câte unui ministru din Coaliția PNL-USR-PLUS și UDMR, toate neadevărate.
De fiecare dată, liderii partidelor din care provenea cel luat în vizor de pretinsul prim-ministru Florin Cîțu pomeneau de un pact între liderii partidelor Coaliției din care reieșea că prim-ministrul nu poate remania pe nimeni fără acceptul lui Dan Barna ori al lui Hunor Kelemen.
Ceea ce ne dovedește că diferența dintre Coaliția CDR – formată din PNȚ-CD, PD și UDMR – și Coaliția actuală, alcătuită din cele trei-patru partide pomenite mai sus, nu există. În plus, dacă atunci președintele României era Emil Constantinescu și el lăsa impresia că-i neutru, ei bine, sau mai exact nu-i bine, Preș. Klaus Werner Iohannis e unul extrem de autoritar. Asta ca să nu zicem că, pe alocuri, este chiar dictatorial.
Între prim-ministrul Florin Cîțu și ministrul (Ne)Sănătății României, Vlad Vasile Voiculescu, nu e tocmai pace. Florin Cîțu i-a cerut, miercuri, lui Vlad Voiculescu să preia modelul Col. dr. Valeriu Gheorghiță și să prezinte un raport al activității desfășurate din luna decembrie pentru pregătirea în vederea valului 3 al pandemiei și planurile ce le are în vedere în perioada următoare.
„Am cerut Ministerului Sănătății ca până săptămâna viitoare să prezinte un raport al activității desfășurate din luna decembrie în vederea pregătirii pentru valul 3 al pandemiei și planurile pentru perioada următoare”, zicea ritos pretinsul prim-ministru Florin Cîțu. Dar, ce să vezi. Tot miercuri, la ora 16:00, Preș. Klaus Werner Iohannis i-a chemat la El, la Palatul Cotroceni, pe prim-ministrul de fațadă, pe Orban cel Ludovic – preș al PNL, pe Dan Barna, lider al USR Plus, și pe Hunor Kelemen, lider al UDMR.
Pe la orele 17:15, singurul care-a ieșit pe ecranele televiziunilor și a declarat ceva, de genul că pandemia o să dispară, a fost atoateștiutorul Preș. Klaus Werner Iohannis. Abia la o emisiune de seară a apărut la o televiziune și Dan Barna, încă liderul USR, și ne-a zis-o de la obraz: „Președintele Iohannis ne-a cerut să-l susținem pe Vlad Voiculescu.”
De unde se vede clar că indiferent ce vrea bănuitul prim-ministru Florin Cîțu, cel care ține hățurile Guvernului Iohannis-Cîțu este tocmai Sasul de la Sibiu.
Ceea ce era și de demonstrat! În religia creștin ortodoxă se spune: NIHIL SINE DEO. Iar în autocrația din România: NIHIL SINE IOHANNIS!
ION PREDOȘANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here