Ca la noi, la nimeni / Vânatul, mai protejat decât cetăţeanul!?

427

Cu o zi mai înainte ca preşedintele Klaus Iohannis să-şi prezinte în faţa plenului Parlamentului României ce-l de-al patrulea său mesaj despre Starea naţiei, fosta Casă a Poporului fusese asaltată de ciobani. Tare necăjiţi şi vehemenţi că aleşii neamului îşi bătuseră joc de ei şi de îndeletnicirea lor şi a strămoşilor lor – oieritul. Nu-i vorbă, asta se-ntâmplase cu mai multe luni în urmă prin inserarea în Legea vânătorii şi a fondului cinegetic a două articole care-i punea în mari dificultăţi.
O lege strâmbă, ce avea două prevederi aiuritoare. Dar promulgată cu grabă şi mare superficialitate de vânătorul, bănuiesc, sau oricum prietenul marilor vânători din firmele multinaţionale interesate în dispariţia îndeletnicirii tradiţionale a ciobanilor. Care din asta trăiesc şi n-ar fi trebuit să se legifereze într-o lege a vânatului câţi câini au voie să aibă ei la o sută de oi sau în funcţie de locul unde-şi desfăşoară activitatea: la munte, la deal ori la şes.
Ca să nu mai spun că alt articol de lege le interzicea păşunatul din 7 decembrie până pe 27 aprilie, culmea, pe pământurile lor.
Încălcându-li-se dreptul la proprietate. Ciobanii au luat cu asalt Parlamentul, fiind bătuţi de jandarmi, dar au intrat şi au discutat cu fostul ministru al Agriculturii, Daniel Constantin, şi cu Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, lideri ai ALDE. Şi oameni cu scaun la cap. Tăriceanu cel curajos şi înţelept i-a sfătuit pe ciobanii necăjiţi să meargă la Guvern, la Palatul Victoria, şi să-şi susţină cauza.
Nu prea încrezători, aceştia s-au dus şi au primit promisiuni. Mai apoi, Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al cabinetului Cioloş a declarat că nu se poate face nimic, chipurile pentru că Legea vânatului fusese o iniţiativă a Parlamentului şi nu putea fi amendată sau suspendată printr-o Ordonanţă de Urgenţă. Au apărut opinii mincinoase că Tăriceanu nu cunoaşte Constituţia. Nimic mai fals.
Iată că miercuri dimineaţa s-a dat o Ordonanţă de Urgenţă care suspendă aplicarea celor două articole de lege neghioabe, introduse pe şest în Legea vânatului de deputatul Hunor Attila! Şi s-a consemnat prima victorie importantă a oierilor împotriva guvernanţilor vânduţi multinaţionalelor şi Bruxellesului!
Mesajul preşedintelui Klaus Werner Iohannis a tămâiat un an de la înscăunarea sa pe Tronul ce a aparţinut, cândva, regilor României Mari şi adevărate. N-a lipsit linguşeala lui Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, care i s-a adresat aceluia care se crede stăpânul României cu Excelenţa Sa.
La fel cum îşi gratula consăteanul meu, Vasile Nicolcioiu, Şeful protocolului timp de 14 ani la cabinetul lui Nicolae Ceauşescu – dictatorul. Să nu se fi schimbat nimic, în toţi aceşti 26 de ani? Că în anul de mandat scurs s-a tot vorbit de „un altfel de a face politică”, expresia cu care şi-a ademenit fostul candidat la alegerile prezidenţiale din 2014 alegătorii şi expresie la care n-a renunţat.
Mândru de sine, preşedintele se vede in generator nude tensiune, ci de echilibru şi fără antipatii personale. Să fi uitat aşa de repede antipatia ce-o avea faţă de fostul prim ministru, Victor Ponta? În rest, a constatat gesturi de normalitate democratică. Aşa să fie? Eu, unul prefer discursul domniei sale ce s-a vrut a nu fi sec, dar a fost, emisiunea „Starea naţiei” , a lui Dragoş Pătraru, transmisă de TVR 1, care chiar pamflet fiind are mult mai multă strânsă legătură cu realitatea fardată şi parfumată oferită de preşedintele Klaus Werner Iohannis!
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here