Motto: „V-am lăsat săraci și proști, v-am găsit și mai săraci și mai proști.”
Constantin Brâncuși
În vreme ce protstele și mitingurile anti-sărăcie din România au și început, opiniile referitoare la presupusul aforism trist al Titanului de la Hobița, Constantin Brâncuși, citat în motto-ul acestor simple note sunt contradictorii. De-o fi adevărată sau nu constatarea marelui creator al sculpturii moderne universale rămâne pe mai departe în seama brâncușologilor.
Un lucru este cert, Brâncuși a lăsat moștenire Gorjului și Târgu Jiului un Ansamblu sculptural nepereche, iar vorbele de mai sus ar fi putut fi o opinie spusă la supărare, la adresa autorităților anilor 1937-1938 ale Gorjului veșnic nerecunoscător față de marile valori pe care le-au dat aceste meleaguri.
PROTESTELE AU ÎNCEPUT LA ZALĂU ȘI BACĂU. Revenind la subiectul acestor însemnări, au început ample proteste anti-sărăcie în toată țara. Manifestanții cer creșterea veniturilor românilor pentru a face față scumpirilor.
Cum federația sindicală Cartel Alfa a anunțat proteste în perioada 17-21 octombrie 2022 pentru a determina autoritățile să ia măsuri serioase de oprire a creșterii costurilor vieții și sporirea veniturilor populației. Două caravane au plecat din cele două zone ale țării – Transilvania și Moldova – spre București, iar protestele se vor desfășura în localitățile unde riscul de blocarea activităților de producție și pierderea locurilor de muncă este ridicat. Caravanele se unesc la București, pe 20 octombrie, printr-un miting în fața sediului Guvernului, din Piața Victoriei și în Piața Revoluției.
PROTESTE ÎMPOTRIVA SĂRĂCIEI CONTINUE. „Caravanele sunt construite pentru a antrena, pe deoparte, marile orașe afectate de criza energetică și a gazului metan, în sensul în care sunt întreprinderi unde, într-o formă su alta, au început să reducă numărul de salariați, unele chiar au închis afacerea, sperând ca prin acest lucru să atragem atenția decidenților politici asupra necesității de a nu mai sărăci populația la ora actuală. Scopul acestui miting este să atragem atenția că măsurile sau lipsa măsurilor guvernamentale, dar și a Parlamentului fac să sărăcească continuu
populația țării. Ori pe lucrători, ori pe pensionari care sunt direct afectați” spunea Președintele Cartel Alfa, la Antena 3 CNN.
CRIZĂ SOCIALĂ, CRIZĂ ECONOMICĂ. În orașele Zalău și Bacău au început manifestațiile. Protestatarii vor majorarea salariilor și pensiilor, precum și măsuri din partea Guvernului Ciucă pentru a stopa scumpirile record.
Președintele Cartel Alfa mai atrage atenția că circa 9.000 de fabrici au fost deja închise ca urmare a crizei energetice. „Deci practic, pe lângă criză socială, din cauza inflației, se va dubla cu o criză economică prin care o mare parte din cetățeni își vor pierde resursele financiare, pierzându-și locurile de muncă respective”, a explicat Bogdan Hossu.
ION PREDOȘANU
P.S. Blândul prim-ministru Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu parodia de ministru al Apărării, demagogul Vasile Dâncu, și l-a mângâiat părintește. E clar, singurul care-l poate demite pe Dâncu este Președintele Klaus Werner Iohannis! (Ion Predoșanu)