Ca la noi, la nimeni – Uniunea Europeană negociază bugetul pe 2025! România luptă pentru funcții!

452
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Să-ți faci iarna car și vara sanie” – Zicală românească

„S-a dat startul negocierilor privind bugetul Uniunii Europene pentru 2025, iar așteptările sunt consistente”, spune europarlamentarul Victor Negrescu (PSD). “Trebuie să trecem de la teorie la practică, de la programe pe hârtie la acțiune în teren pentru ca oamenii să simtă beneficiile apartenenței la Uniunea Europeană”, adaugă el.
VICTOR NEGRESCU – NEGOCIATOR-ȘEF AL PARLAMENTULUI EUROPEAN. „S-a dat startul negocierilor cu reprezentanții Comisiei Europene și ai Consiliului Uniunii Europene privind bugetul Uniunii Europene pentru anul 2025. În calitate de negociator-șef al Parlamentului European privind bugetul european voi susține cu tărie necesitatea unei bugetări axate pe nevoile cetățenilor în jurul a trei principii cheiei: finanțarea programelor prin care creștem nivelul de trai al cetățenilor și dezvoltăm componenta socială prin care nu lăsăm pe nimeni în urmă, să ne asigurăm că banii europeni ajung acolo unde este nevoie de ei, printr-o mai bună implementare, flexibilizare și prioritizarea finanțărilor și către obiective noi de finanțare, iar protejarea modului nostru de viață, prin creșterea investițiilor în zone de siguranță și de securitate pornind de la apărarea noastră comună până la reziliența societății pe componente precum combaterea traficului de droguri sau investițiile în educație și sănătate”, scrie, pe Facebook, europarlamentarul Victor Negrescu.
El afirmă că „liderii europeni trebuie să înțeleagă că așteptările de la Uniunea Europeană sunt consistente și îndreptățite”.
„În consecință, i-am explicat comisarului european pentru bugete faptul că trebuie să trecem de la teorie la practică, de la programe pe hârtie la acțiune în teren pentru ca oamenii să simtă beneficiile apartenenței la Uniunea Europeană”, încheie Victor Negrescu.
„TAXA PE BOALĂ” DISPARE LA PACIENȚII CRONICI. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a afirmat că toți pacienții cu boli cronice vor fi scutiți de la plata „taxei pe boală”, acea plată a asigurărilor de sănătate din indemnizațiile concediilor medicale.
“În momentul de față, se lucrează la Guvern pentru aceste precizări încât toți pacienții cu boli cronice care, într-un fel sau altul, au fost afectați de această taxă să poată fi exceptați”, a spus Alexandru Rafila.
ION PREDOȘANU

P.S. CA DE OBICEI, ROMÂNIA CODAȘĂ LA ELABORAREA BUGETULUI! Dacă la nivelul Uniunii Europene, iată, se lucrează cu sârg la elaborarea Bugetului European pentru anul 2025, la noi, pun pariu că Bugetul României pe anul 2025 nu va fi gata anul acesta! Și asta, pentru că fiind un an electoral, mai toți politicienii se zbat pentru funcții și nu pentru binele cetățenilor. (Ion Predoșanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here