Îl ascultam, mai zilele trecute, la o emisiune realizată de Gabriel Basarabescu la Radio România Actualităţi, pe unul dintre Eroii de la Timişoara. Cu tot respectul, eroi sunt şi aceia care-au rămas în viaţă.
Nu doar cei căzuţi pentru libertate în decembrie 1989, în ploaia gloanţelor, ce nici acum după 25 de ani de la Revoluţie, nu se ştie cu exactitate de cine-au fost trase. Că traşi la răspundere şi pedepsiţi încă n-au fost. Deşi Ion Iliescu – vârful de lance al Marii Învălmăşeli de la Bucureşti – trăieşte şi încă bine ca fost preşedinte al României, şi nici procurorul militar ce-a condus completul de judecată de la Târgovişte n-o duce mai prost.
Ceea ce m-a determinat să scriu aceste rânduri nu se referă numai la nemulţumirea revoluţionarilor. Cu care pot să fiu de acord sau nu, mai ales că şi eu cunosc persoane ce se bucură de indemnizaţiile şi drepturile conferite adevăraţilor revoluţionari, dar fără ca acestea să fi avut vreun merit. Mă refer, bineînţeles, la intruşii şi profitorii Revoluţiei. Care nu sunt puţini.
Persoana despre care vă vorbesc n-a beneficiat cu nimic – nici indemnizaţii, nici spaţii comerciale ori terenuri, aşa cum s-au înfruptat unii de-acasă, pentru simplul motiv că s-a scârbit. Şi a plecat în Anglia unde trăieşte şi acum fără a-i uita pe colegii cu care şi-a riscat viaţa acum 25 de ani. Revine, de fiecare dată, în Decembrie la Timişoara. Dac-am reţinut bine se cheamă Sorin Oprea, iar vineri seara, la un promo al unei televiziuni, erau anunţate două emisiuni cu domnia sa, în zile consecutive. Gabriel Basarabescu există şi are telefoanele Distinsului Erou în viaţă, Sorin, care regretă că platforma program a partidului Forumul Democratic şi Punctele – parcă opt la număr, ale revoluţionarilor de la Timişoara – au rămas vorbe-n vânt. Pe lângă un Cimitir al Eroilor la Bucureşti, altul la Cluj-Napoca, şi probabil şi la Timişoara nu s-a făcut nimic pentru eroii martiri opriţi pentru ajutorarea familiilor lor cernite. Dacă or mai fi în viaţă.
Ce mi-a rămas întipărit în memorie este faptul că Istoria acelor cumplite evenimente este mincinoasă şi prost scrisă. Majoritatea românilor au rămas cu impresia că Pastorul Tokes Laszlo a fost sămânţa răzmeriţei. Iată cu nu-i aşa. Acest Om Adevărat susţine că la Biserica Reformată erau credincioşi păstoriţi de Tokes Laszlo, cei mai mulţi bătrâni, iar Pastorul se ruga de ei să plece acasă că „dacă mai rămâneţi aici îmi faceţi mai mult rău!”
Este pentru prima dată când aud aşa ceva, ceea ce înseamnă că şi eu, ca şi domniile voastre, am fost manipulaţi. Ziua următoare a fost grevă generală în Timişoara şi, zicea Sorin, şase-şapte mii de oameni au cerut „Demisia lui Ceauşescu”, „Alegeri libere şi pluripartitism”. În Piaţa Catedralei, botezată ulterior Piaţa Victoriei! Au avut şi un dialog cu arogantul prim-ministru al lui Ceauşescu, arogantul Constantin Dăscălescu. Tot el şi colegii lui revoluţionari, dintre care-am mai reţinut numele lui Sorin Fortuna, Claudiu Iordache – care-a pactizat rapid cu Diavolul, devenind prim-vicepreşedinte al Frontului Salvării Naţionale, iar acum conduce un Institut naţional pentru Memoria Revoluţiei.
Tocmai el, trădătorul. În vreme ce soţia sa de-atunci, fostă redactor la revista timişoreană ORIZONT a ajuns Director în Ministerul Culturii, fiind o ex-amică intimă a ex-secretarului cu propaganda din judeţul Timiş – tovarăşul Ion Iliescu. „Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!” s-a petrecut şi ca revoltă spontană, dar şi ca acaparare a noii puteri. De oameni fără merite în Revoluţie. Nici Gorjul sau Târgu Jiul nu fac excepţie.
Pe atunci încă tânărul inginer Ion-Jean Brâncuşi, fost student cândva la Timişoara a participat şi a filmat evenimentele de la Timişoara şi de la Târgu-Jiu. Şi cu ce s-a ales? Cu o moarte fulgerătoare, mai anii trecut, la numai 55 de ani! Iar un Tony Greblă şi alţii ca el, din Gorj, şi, cum spuneam, din toată ţara au tot prosperat. Pe scara socială şi, evident, materială!
ION PREDOŞANU
Cu Grebla si cu Furca ai dreptate , nea Predosene !