Ca la noi, la nimeni – Un liberal cere Demisia! lui „Blocanis!”, alias Klaus

862

Motto: „Greșelile politicianului sunt crime, căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovați, se împiedică dezvoltarea unei țări întregi și se împiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei.” – Mihai Eminescu

Am avut falsa impresie citind mai întâi o scrisoare, apoi pe a doua că mă aflu în fața unei scrisori pierdute. Nici vorbă! Amândouă scrisorile deschie și făcute publice de către autorii ei. Oameni care suferă din pricina „statului de drept”, în realitate statul de drepți al Regimului Klaus Werner Iohannis. Urmașul statului mafiot creat și recunoscut de ex-președintele Traian Băsescu. Stat pe care Klaus Werner Iohannis, marioneta Cancelarului Angela Merkel l-a preluat ca atare, perfecționându-l în ceea ce avea primul mai rău. Adică, zornăitul de cătușe a luat o amploare fără precedent! Prima scrisoare este a lui Radu Mazăre, vechiul dușman al lui Traian Băsescu, care-i poartă sâmbetele încă de prin anul 2005. Vreo opt ani a durat procesul intentat de DNA-Kovesi și în primă instanță, apoi chiar la Curtea de Apel București, cei douăzeci de inculpați au fost achitați, iar Radu Mazăre s-a ales cu patru ani cu suspendare. Dar justiția „independentă” a Regimului Iohannis i-a dat o pedeapsă de 9 (nouă!!!) ani pentru un pretins abuz în serviciu. Asta după ce experții Curții de Apel București stabiliseră un prejudiciu zero!
Alți condamnați penal și-au luat demult tălpășița din țara „statului de drept” al Regimului Iohannis. Neșansa lui Radu Mazăre este că plecat cu un an și patru luni în urmă în Madagascar avea impresia că nu va fi extrădat. Ca să fie dat exemplu în această sinistră campanie electorală prezidențială, – mascată sub umbrela unui inutil Referendum ale cărui întrebări nu le ține minte nici inițiatorul -, a Preș. Klaus Werner Iohannis pentru un nou mandat de președinte s-a instituit un comando probabil de către serviciile de intelligence subordonate acestuia l-au adus legat fedeleș în cătușe pe fugar. Cu demnitate, Radu Mazăre – a cărui mamă dârză este gorjeancă din satul Curpen, comuna Stănești, a declarat în scrisoarea adresată cetățenilor României: „Eu consider că nu asta este justiție. E doar o bătaie de joc”.
A doua scrisoare deschisă este una dură a unui liberal cu mult mai multă vechime în vechiul și adevăratul PNL decât Preș. Klaus Werner Iohannis, este vorba despre Aristotel Căncescu, fost lider al PNL Brașov și care i-a scris președintelui României și al Noului PNL-Iohannis o scrisoare deschisă în care îl acuză că s-a folosit de „penali” și „baroni” din partid pentru a prelua funcția de la Cotroceni, iar acum, vrea să-i vadă pe toți la „pușcărie” spunând următoarele: „Ai ajuns președinte datorită unor oameni ca mine, Țurcanu, Adomniței, Stavarache, Bâgiu, Scripcaru, Florea, Ciprian Dobre, (alt) Dobre, Uioreanu, Moloț, Frunzăverde și mulți alții, oameni care la ora actuală sunt „penali”. Ar fi normal, Klaus, ca fiind promovat în această funcție de niște „penali” să îți dai demisia. (…) Tu ce ai făcut, Klaus, pentru ei? Le promiți că dacă mai câștigi un mandat îi bagi pe toți la pușcărie! Un procuror dement le-a făcut aproape la toți primarii din județul Brașov, dosare penale, în mod obsesiv. Acești primari trebuie să fie proști să te mai sprijine pe tine și PNL-ul!”, mai susține acesta.
Ion PREDOȘANU

P.S. Într-un amplu și argumentat interviu, Alia Pippidi Mungiu, președinta Societății Academice Române și profesor universitar în Germania, fostă vehementă critic al PSD a declarat despre „Dosarul „Bombonica” astfel: INTEGRAL PENIBIL. ASTA E CLAR! (Ion Predoșanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here