Nu l-am cunoscut personal pe regretatul Rege Mihai I al României. Ştiam de la mama mea, Maria Predoşanu, născută Roşca, mândră de câte ori o întrebam când s-a născut şi-mi răspundea, Dumnezeu s-o ierte, că „În 1921, odată cu Regele Mihai”. Mai multe nu-mi povestea pentru că, probabil, femeie simplă din Peştişanii Gorjului, ori nu ştia sau se gândea că nu are rost să-mi zică ceva. Eu m-am născut în 1949, iar din cărţile de istorie măsluită nu aveam cum să aflu nimic. Mă refer la adevărul despre istoria reală a ţărişoarei noastre devenită România Mare, pe timpul Regelui Ferdinand Întregitorul, al Reginei Maria şi al primului ministru Brătianu, în 1 Decembrie 1918.
Iar România a rămas între hotarele actuale datorită actului de la 23 August 1944, când, la ordinul Regelui Mihai, Garda Regală l-a arestat pe mareşalul Ion Antonescu, aliatul lui Hitler, unul dintre cei mai cumpliţi şi cei mai mari dictatori ai istoriei Europei. Dacă nu chiar ai istoriei mondiale.
Îl ştiam pe Regele Mihai de pe monedele valorând 100 de lei(ce avea înscris pe muchia sa dictonul NIHIL SINE DEO, adică Nimic fără Dumnezeu), pe care era în basorelief chipul calm şi luminos al Suveranului cel mai iubit al României, dintr-o istorie de numai 66 de ani ai regalităţii româneşti din dinastia de Hohenzollern-Sigmaringen. Un Rege născut să poarte coroana a domnit de două ori, fiind debarcat de fiecare dată. Mai întâi de tatăl său Carol al II-lea şi apoi de comuniştii care i-au spus că dacă nu semnează abdicarea vor fi ucişi 1.000 de studenţi!
Plecat de tânăr, cu două geamantane şi cu mama sa, Regele fără de ţară s-a dus întâi la Paris, apoi la Londra şi după aceea cu vaporul în Statele Unite ale Americii. N-a primit nici un sprijin, marile puteri fiind înţelese cu Stalin asupra viitorului României (intrată sub influenţa nefastei Moscove), şi a repudiatului său Rege Mihai I.
Din dragoste de Ţară şi de popor, Regele şi cei din generaţia Sa au ordonat arestarea Mareşalului Ion Antonescu, la 23 August 1944, act fără de care „România ar fi fost monstruos distrusă!” Drumul de la măreţie la exil avea să-l oblige să facă cele mai diverse meserii spre a-şi întreţine viitoarea familie: un atelier de tâmplărie, mecanică, şoferie şi pilotaj de avioane.
Nici anii de după 1989 nu au fost mai buni şi mai blânzi cu acela care nu primea viza de a intra în propria ţară – România. Noua putere se temea de El şi de marea Sa popularitate. Abia prin 1992 a reuşit să intre în România şi în 1997, pe timpul preşedintelui Emil Constantinescu, să-şi recapete cetăţenia română!
Povestea vieţii Majestăţii Sale Regele Mihai este povestea unei Românii sfâşiate de război, de comunism şi în ultimii 28 de ani de lichelism politic nedemocratic.
Am fost în satul din Gorj în care s-a refugiat Regele Mihai. Este vorba de Dobriţa. Se întâmpla în august 1944, unde-a stat ascuns vreme de trei săptămâni, la conacul Bumbaru.
Aici a sosit cu suita Sa regală, imediat după actul de la 23 August 1944, când i-a întors spatele celui mai temut criminal al Europei – Hitler. La 23 August 1944, la ora 24,00, Hitler a dat ordin armatei germane din România „de a suprima puciul, a-l captura pe Rege şi camarila de la Palat şi a constitui un guvern condus de un general filogerman, în cazul că mareşalul Antonescu nu ar mai fi disponibil”.
„Ca să se conformeze ordinului lui Hitler, trupele germane urmau să acţioneze de îndată pentru înfrângerea puciului, ţinta principală fiind Regele Mihai. Pentru a-l salva, generalul C. Sănătescu(de loc din Sănăteşti, comuna Arcani, judeţul Gorj, n.m. I.P.), preşedinte al Consiliului de Miniştri, a propus regelui să plece din Bucureşti. Locul stabilit suveranului a fost Dobriţa, din judeţul Gorj. În noaptea de 23-24 august 1944, la ora 1,00, patru maşini, dintre care una condusă chiar de rege, au părăsit incinta Palatului Elisabeta, cu destinaţia Dobriţa”, scrie Alexandru Doru Şerban în cartea sa „Vremelnic trecători prin Gorj”. După ce l-a găzduit pe Regele Mihai, în august-septembrie 1944, timp de trei săptămâni, conacul a fost transformat în casă de protocol a oficialităţilor comuniste, iar mai târziu în fermă. În anul 1999, am participat ca invitat la nunta doctorului Florin Bălan, alias Fofo, patronul firmei FOFO INTERNAŢIONAL şi l-am cunoscut pe actualul proprietar Petre Bumbaru. Acesta refăcuse conacul, dându-i strălucirea de odinioară. El ne-a spus că: ”A fost distrus în urma evenimentelor din 1946-1949, când a avut loc naţionalizarea. Proprietarii au fost arestaţi ori au fost aruncaţi în închisorile comuniste. Bunicul meu a fost închis patru-cinci ani, fiind acuzat că e spion american şi sabotor al noului regim. Când am venit, în 1994 era totul distrus, gardul nu mai exista, totul fusese furat şi proprietatea urma să fie vândută. Acoperişul aproape nu mai exista nici el. Conacul era într-o stare avansată de degradare. Înăuntru fuseseră adăpostite oile şi mai era depozit de materiale şi îngrăşăminte pentru pomicultură. În proporţie de 65% era degradat”, mi-a povestit actualul proprietar Petre Bumbaru, când l-am cunoscut prima oară, cum spuneam, la nunta lui Florin Bălan, zis Fofo. Ultima călătorie în Gorj a Regelui Mihai s-a petrecut în urmă cu zece ani când a fost să se roage la Mănăstirea Tismana. Deviza NIHIL SINE DEO, în traducere din limba latină „Nimic fără Dumnezeu”, deci credinţa în Dumnezeu şi caracterul său deosebit l-au ajutat în viaţa pusă în slujba poporului român.
ION PREDOŞANU
