Ca la noi, la nimeni – Ultimele negocieri pentru evitarea căderii Guvernului!

569
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Mai bine să-ți lași copiii bogați, decât să-i lași să depindă de alții.”
Hadis, Din Proverbe, maxime și aforisme arabe

Ca o noutate, premierul Marcel Ciolacu, se zbate să obțină o oarecare siguranță pentru a reuși să treacă fără griji prea mari de asumarea răspunderii în fața Parlamentului, programată a se întâmpla în zilele de 26/27 septembrie. Așa, de pildă, în cazul Reformei pensiilor speciale, aceasta a fost tăiată de la mult aștetata și, oarecum, riscanta asumare.
TAXELE, MĂRITE DE LA 1 IANUARIE 2024! Astfel, în plus, Marcel Ciolacu își asumă mărirea taxelor – ce se va produce abia de la 1 ianuarie 2024 -, nu și tăierea pensiilor speciale.
MARCEL CIOLACU, FAȚĂ-N FAȚĂ CU UDMR! Primul ministru al României, Marcel Ciolacu, a avut marți o zi plină cu negocieri. Mai întâi s-a întâlnit cu nărăvașii lideri ai UDMR, în frunte cu Hunor Kelemen, care se arată temători asupra faptului că deși formațiunea maghiarilor din România dorește o întărire a puterilor autorităților locale – care, în concepția lor, ar trebui să gestioneze mai toate activitățile de la nivel local – nu sunt mulțumiți de actualele reglementări ale Reformei fiscale gândite de Guvernul Ciolacu.
Nu au intrat zilele în sac și mai rămâne suficientă vreme pentru alte negocieri și s-ar putea ca diplomatul și istețul politician care este Marcel Ciolacu să ajungă la o bună înțelegere cu cei de la UDMR. Oricum, la ora când scriu aceste simple note nu cunosc chiar deloc detalii de la întâlnirea Marcel Ciolacu-Kelemen Hunor.
Cât despre negocierile dintre Marcel Ciolacu și reprezentanții Grupului Minorităților Naționale, alta decât cea maghiară, acestea se desfășoară chiar în momentul în care încerc să fac un mic comentariu, lipsindu-mi datele și concluziile la care se va ajunge, în cursul zilei de marți.
MINORITĂȚILE NAȚIONALE, APROAPE SIGUR, VOR VOTA CU GUVERNUL CIOLACU! Dar, să recunoaștem că dacă UDMR se lasă mai greu și insistă până își atinge scopurile, mai totdeauna Grupul Minorităților Naționale a votat cu Puterea. Cum ar veni, Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, poate fi aproape sigur că la asumarea răspunderii Guvernului în fața Parlamentului României, voturile acestora vor fi de partea Cabinetului Ciolacu.
ION PREDOȘANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here