Ca la noi, la nimeni – Tulburări şi limpeziri de campanie

253

Cum s-ar zice, s-a intrat în linia dreaptă a campaniei electorale prezidenţiale. Avem vreo 13 candidaţi, unii chiar independenţi. Deşi Theodor Meleşcanu vine de la cârma SIE şi n-a stat, după demisie, măcar vreo şase luni deoparte. Să-şi limpezească gândurile, să mai uite din informaţiile ce le deţine şi, eventual, să dea impresia că-i chiar independent. Altfel, ne putem întreba ce-l mână pe el în lupta electorală?
Cineva îl iubeşte pe Kelemen Hunor, dar nu şi pe Corneliu Vadim Tudor. Afirmaţia se susţine, din moment ce însuşi Kelemen Hunor(UDMR), care-a făcut o avere de 10 (zece) milioane de euro în doar zece ani de politică, se-ntreabă de ce Traian Băsescu nu i-a aprobat cererea de demisie din funcţia de ministru al Culturii.
Şi-atunci, dacă tot există libertatea de expresie, de ce să nu-l înţelegem pe Corneliu Vadim Tudor(PRM) care se arată surprins că la tragerea la sorţi a ordinei de pe buletinele de vot Kelemen Hunor e pe locul unu, iar el abia în coadă. Pe locul 13. De unde şi declaraţia sa în care consideră suspectă tragerea la sorţi făcută de Biroul Electoral Central: „Este foarte suspectă tragerea la sorţi. Trebuia să se facă în prezenţa candidaţilor sau a reprezentanţilor acestor candidaţi.(…) Cum m-au pus pe mine să cad după hartă pe locul 13 şi pe Kelemen Hunor l-au pus pe locul I?(…) Nu e nicio problemă. Biblia spune: Cei din urmă vor fi cei dintâi, dar e prima oară când m-au pus la coada vacii.” Victor Ponta despre opera lui Brâncuşi „Cuminţenia Pământului.”  Subiectul nu-i nou, l-am mai tratat. E bine că de data aceasta candidatul PSD-UNPR-PC la alegerile prezidenţiale face precizările necesare. El i-a cerut ministrului Justiţiei să sesizeze Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) asupra faptului că un judecător a emis, în opinia domniei sale, o hotârâre greşită în cazul retrocedării operei lui Brâncuşi „Cuminţenia Pământului”, spunând că acel judecător ar trebui să plătească. Opera este din anul 1907 şi o firmă de licitaţii cere statului, ce are dreptul de preemţiune, nici mai mult nici mai puţin decât 20 de milioane de euro pe ea. Fără să fi fost expertizată şi fiind deteriorată, iar reparaţiile s-au făcut prost. Iată că atacurile asupra lui Victor Ponta, cum că vânzarea lucrării brâncuşiene ar fi o afacere care să ducă bani de campanie, nu se justifică. Ce-i cu Spaţiul Schengen? O analiză a RFI România se interesează „De ce nu mai interesează pe nimeni intrarea României în Spaţiul Schengen”. Ştim cu toţii cât s-a bătut cu pumnii în piept Traian Băsescu şi a promis marea cu sarea. Ba mai susţinea că ex-ministrul Justiţiei din Cabinetul Boc, numitul Cătălin Predoiu are relaţii la UE şi va rezolva intrarea României în selectul Spaţiu Schengen. Alaltăieri m-am crucit auzindu-l pe Klaus Werner Iohannis ce program economic beton are el. De parcă s-ar crede ca Băsescu Traian, preşedinte, jucător şi prim ministru. Aberaţiile sale ar duce la creşterea imensă a deficitului comercial al României şi, mai ales, la nerespectarea acordului cu Comisia Europeană, semnat pe şapte ani. De Schengen n-a suflat o vorbuliţă! Dar, de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere!
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here