Ca la noi, la nimeni – Troaca politică

173

Ideea acestui titlu mi-a oferit-o ieri, dis de dimineaţă, un om ce s-a prezentat a fi Elena. De pe la Padeş, parcă. Şi ca să-l cred că are motive de supărare pe lumea politică locală, dar şi pe cea judeţeană ori de la Bucureşti, mi-a spus că nu-i oarecine. A umblat prin ale străinătăţuri, ştie şi o limbă vorbită pe acolo. Etc., etc.,…

Apoi, m-a chestionat dacă-l cunosc pe fratele său – inspectorul şcolar prof. Ion Elena. Ba bine că nu. E un om extrem de serios, neamestecat într-ale politicii gorjene de niciun fel, excelent profesionist şi reporter, mai este şi autor de cărţi de reportaje. Demne de a fi numite poeme în proză, eu neasemuindu-l pe prof. Ion Elena – scriitorul, vreau să zic – cu celebrul Geo Bogza, aşa cum l-a comparat amicul Ion Popescu-Brădiceni. Cred, în sinea mera şi pe baza lecturilor mele, că scrie mai aproape de Fănuş Neagu, regretatul Patriarh al prozei româneşti contemporane. În sensul că şi Fănuş Neagu, dar şi scriitorul Ion Elena sunt – în scrierile domniilor lor – parcă bolnavi de metaforită. M-am tot gândit la ce s-o fi referit fratele inspectorului şcolar prof. Ion Elena, de-am priceput ceva. Puţin, recunosc. Şi m-am lăsat oarecum păgubaş, neluându-l în seamă pe insul cu nume de troacă la care făcea referire. Un ins preumblat prin mai multe partide ori partiduleţe, după cum bătea vântul puterii. Nici faptul că l-ar fi păcălit pe un fost prefect de Gorj, pe vremea când acesta era la putere. Că doar puterea îi atrage pe ce-i din aceeaşi troacă.
Numai că dacă mă întrebaţi ce-i aceea o troacă – în fapt, un arhaism banal de prin Gorjul nostru, fără să fi consultat vreun dicţionar – vă pot mărturisi că poate fi vechi cuvânt, dacic eventual, ce desemnează mai cunoscutul „vălău”. Şi ca să vă lămuresc, nu-i aşa, cât de cât, ei bine, am consultat ce aveam la îndemână – „Dicţionarul universal ilustrat al Limbii Române”, dedicat memoriei primului mare lingvist român Lazăr Şăineanu, scos de Editura LITERA şi Jurnalul Naţional, în anul 2011.
Inclusiv cuvântul „vălău” este un regionalism cu mai multe sensuri, dintre care primul are următoarea descriere: „jgheab făcut de obicei dintr-un trunchi de copac scobit din care se adapă animalele sau în care se pune mâncarea pentru porci, pentru păsări etc.” Dacă-l cheamă pe cineva troacă, dintr-o întâmplare, nu ştiu. În cazul afirmativ, probabil, strămoşii săi au avut în comportament niscaiva trăsături apropiate denumirii arhaice ce se mai păstrează încă. Un parlamentar a iniţiat un proiect de lege cam năstruşnic, prin care-ar dori limitarea numărului de mandate de parlamentar la două. Ce va ieşi, vom vedea. Ce ne facem în schimb cu aceia care migrează de la un partid la altul cu dorinţa expresă de a rămâne totdeauna în preajma puterii. Sau la putere. Ori cum ar fi spus ineterlocutorul meu de ieri – Elena, pe numele său de familie – troacă, vălăul cum ar veni, rămâne totdeauna în troaca politicii.
Sunt semne limpezi că mai e mult până departe. Adică, până la o democraţie reală.
N. ROŞCA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here