Motto: „Nu mi-au trebuit istoric străin să cetesc și să scriu că au fost scrise în inima mea.”
Ion Neculce
Am stat, am cugetat și abia apoi am purces la scrierea acestor simple note. Din care nu puteau să lipsească referiri la austeriate ori la „gaura” din Bugetul țărișoarei noastre. Am ales, drept motto, o frază aforistică și adevărată a lui Ion Neculce. Ion Neculce, alături de Miron Costin și Grigore Ureche, se înscrie în categoria cronicarilor moldoveni. Ion Neculce este cel care încheie seria scrierilor despre identitatea operei și metodelor de lucru ale predecesorilor săi, ale căror opere le cunoștea. Le-a continuat demersul în atitudinea acestora moralistă față de istorie.
Duminica de ieri – Ziua Sfântului Mare Mucenic Ghoerghe, purtătorul de biruinți și conducătorul armelor terestre în care, deși departe de țară, Preș. Klaus Werner Iohannis a făcut un apel de a nu întârzia modernizarea armatei române. În situația pe care-o parcurgem, cu război la graniță, și niște crize încă nerezolvate. Ziua Sfântului Mare Mucenic Gheorghe a încheiat seria scurtă a unor sărbători creștin ortodoxe de după Sfintele Paști, dintre care singura și cea mai importantă a fost Izvorul Tămăduirii.
TENSIUNI ÎN COALIȚIE! MAI RĂMÂNE UDMR LA GUVERNARE? Din păcate, ca un mărunt cronicar, al clipei, ce sunt, mă văd obligat să consemnez faptul că este un haos total în coaliția de guvernare. Nu mă refer aici doar la neînțelegerile aproape perpetue dintre principalele partide aflate la guvernare: Partidul Social Democrat și pretinsul Partid Național Liberal, dar au apărut tensiuni și cu UDMR!
Care UDMR s-a văzut lăsată pe tușă la împărțirea bucatelor atunci când s-au împărțit funcțiile foarte bănoase de președinte și de vicepreședinte al ANRE, cu lefuri de 12.000 de euro, respectiv de 10.000 de euro, încât sobrul lider al formațiunii maghiarilor din România, Hunor Kelemen se teme să nu fie lăsat deoparte la rocadă, adică să fie pur și simplu scos din coaliție!
Ce-i drept, la precedentele alegeri parlamentare, UDMR n-a obținut decât 5% din sufragii, iar coaliția i-a oferit mai mult decât ar fi meritat. Nimic nu-i îndreptățea pe UDMR-iști să aibă un post de viceprim-ministru, ministerul Dezvoltării, Ministerul Mediului, Ministerul Tineretului și Sportului, funcția de vicepreședinte al ANRE, pe care-o deținea de nu mai puțin de 16 ani!, plus alte funcții de secretari de stat, prefecți și subprefecți, bașca tot felul de sinecuri în deconcentrate. Așa că Hunor Kelemen i-a acuzat pe cei de la pretinsul Partid Național liberal de „Lăcomie! Au nevoie de toate funcțiile”.
UITE „GAURA”, NU E „GAURA” DIN BUGET! Cum s-ar zice, nu-i pace sub măslini. Prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, ne-a zis, la un moment dat, că nu există acea „gaură” din Buget de peste 22 de miliarde de lei. Păi dacă-i așa, atunci de ce le-a mai solicitat tuturor miniștrilor cabinetului său să vină cu propuneri de reduceri la cheltuieli de cel puțin 6%?! În plus, sau mai degrabă în minus, s-au înghețat salariile la stat și s-au blocat angajările, care cunoscuseră o umflare exagerată în ultimele cinci-șase luni de zile!
Și Preș. Klaus Werner Iohannis neagă existența unei „găuri negre” în Bugetul bietei Românii, aflat într-o prelungită vizită în trei țări din America Latină: Brazilia, Chile și Argentina, de vreo 10 zile cu care poate zice liniștit că și-a plimbat soția două luni de zile, aducându-ne aminte de Elena Ceaușescu, despre care se zice că, la un moment dat, ar fi întrebat: „Mai e state?”
„GAURA” DIN BUGET, CONFIRMATĂ DE PREȘEDINTELE CONSILIULUI FISCAL! Un important expert financiar-bancar, însuși președintele Consiliului Fiscal, gorjeanul nostru Daniel Dăianu s-a încumetat să spună adevărul și să recunosacă „gaura” din Bugetul României. Una datorată, zice Daniel Dăianu, proastei alcătuiri a bugetului. La care cheltuielșile au fost minimalizate, iar veniturile exagerate, adică umflate!
ION PREDOȘANU