Motto: „Spune-mi cum vrei să te prăbușești, ca să-ți spun cine ești.”
Emil Cioran
Suntem, de câteva zile, în plină toamnă. Până aici m-am referit la toamna astronomică. Cad frunzele din copaci și din pomi la fiecare adiere de vânt. Un vânt din ce în ce mai rece, semn că zăpada de pe frunțile munților și frigul ce o însoțește sunt aproape. Răcela se simte și între unii oameni, mai ales la aceia care pretind că fac politică. Mă refer la politica de partid, mai ales că politică de stat nu mai face nimeni.
Ne lipsesc oamenii politici adevărați, iar oameni de stat – cu dragoste de popor și de patrie – n-am mai avut demult.
Suntem în mare criză de orice: 04 și, mai ales, într-o criză socială. Determinată de o proastă guvernare, așa cum n-am mai avut niciodată. Și ca să ne fie și mai greu, asupra omenirii și, implicit a României, s-a abătut cumplita pandemie de COVID-19.
Ne prăbușim cu fiecare zi ce trece, neștiind cum vom ieși din iarnă. Recoltele bogate din agricultură sunt mai slabe decât ne-am fi așteptat, în urma secetei cumplite ce ne bântuie de vreo câțiva ani.
Prețurile, în genere – nu doar ale produselor alimentare, au luat-o razna și tot cresc. Exact invers decât ne sunt veniturile fiecăruia. Tot din pricina lipsei ploilor nu s-au putut face arăturile de toamnă și sămânța de grâu n-a mai ajuns în pământ. Așa că, și anul viitor vom avea recolte cerealiere slabe spre deloc. Și nu știu, zău, cum ne vom descurca și ce vom mânca în cele două ierni. Cea din anul acesta și cea de anul viitor.
Între partidele parlamentare și politicienii ce le compun – traseiști sau nu – există o vrajbă cum n-a mai fost nicicând. O vrajbă alimentată, în ultimii 10-15 ani de aceia care se cred Dumnezeii României.
Conlucrarea și dialogul le sunt străine și parcă fiecare se gândește cum să facă spre a-i fi lui și partidului său mai bine. Cică ultimele alegeri ar fi fost câștigate de fostul partid al Brătienilor – PNL. Deși nu-i chiar așa de sigur. Dacă ar fi fost respectate măsurile de împiedicare a răspândirii virusului SARS-CoV-2, mă gândesc că începerea noului an școlar trebuia să se amâne.
Ba chiar și alegerile locale, așa cum cei din Marea Britanie le-au împins până anul viitor. Cu toate încercările Partidului Social Democrat(PSD) de a nu ține alegerile parlamentare, programate de Guvernul Iohannis-Orban în 6 decembrie, din păcate, nu sunt șanse ca acestea să se amâne. Indiferent cât de groaznică este situația sanitară generată de cumplitul Coronavirus!
RECORDURI NEGATIVE. Grupul de Comunicare Strategică – a cărui componență și competență nu le cunoaștem – ne-a transmis, marți, niște cifre îngrijorătoare de-a dreptul: 7.733 de cazuri noi de infectare cu Coronavirus; 120 de decese în ultimele 24 de ore; 974 de pacienți în stare gravă internați în secțiile de ATI! Așa că ipoteza președintelui PSD, Marcel Ciolacu, că vom avea în curând 10.000 de cazuri de infectare zilnic pare complet plauzibilă.
SONDAJ INCREDIBIL. La finalul lunii octombrie, la comanda Europa FM, s-a efectuat un sondaj de opinie cu rezultate incredibile, în perspectiva alegerilor parlamentare ce urmează să aibă loc în decembrie. Indiferent de numărul infectaților sau al decedaților. Pentru că așa vrea președintele Klaus Werner Iohannis și PNL!
Astfel, conform IMAS, PNL ar cunoaște o scădere în preferințele electoratului, de la 34,7% în septembrie, la 32,6% la finalul lunii octombrie.
În timp ce PSD ar primi 21,7% din voturi, în condițiile în care la alegerile locale social-democrații au avut un scor de 30%. (Deși noi știam de 31%!). Celelalte partide politice sunt departe, iar PMP ar fi sub pragul electoral. Marja de eroare este de +/-3,1%.
ION PREDOȘANU