Ca la noi, la nimeni – „Tiriplicii”, Codul Fiscal și reîmpădurirea

863
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto:Și proștii zic despre alții că-s proști” – Ananie Gagniuc

Sătul să facă tot felul de propuneri în ședințele coaliției de guvernare, care să fie blocate de tot felul de intervenții ale unor neaveniți, Marcel Ciolacu, președintele Partidului Social Democrat, a oferit luni până-n prânz o declarație mai arțăgoasă. „M-am săturat la fiecare discuție așezată să apară tot felul de tiriplici care vin și își dau cu părerea, după ce au distrus România, și să spună ce se întâmplă și cum creionează ei viitorul luminos, și cât de bună e cota unică, care nu mai există în România. E o mutație, cu excepție”, a afirmat luni dimineață liderul PSD.
CÎȚU, TIRIPLICIUL DE SERVICIU. Și iată cum cota unică și „tiriplicii” îi încaieră pe politicieni. Nu a trecut mult, și cel ce se simte cu musca pe căciulă, considerându-se tiriplici fără să fi fost numit, Florin Cîțu cel uitat de pretinsul Partid Național Liberal în funcția de președinte al Senatului, a și început să chițăie precum un șoricel „genial” așa cum se consideră el. Ba că PSD are două discursuri, ba că PSD provine din fostul PCR, și alte aberații ca replică la spusele lui Marcel Ciolacu.
CODUL FISCAL, CA-N EVUL MEDIU. Ce-i drept, reprezentanții Partidului Social Democrat în ședințele Coalițieii de guvernare au venit, totuși, cu mai multe propuneri: ba au propus ca de la 1 ianuarie 2023 să fie introdus impozitul progresiv, ba o taxă de solidaritate de 1%, care există și în Germania ori alte soluții ce trebuie luate până la sfârșitul lunii iunie, astfel încât viitorul Cod Fiscal să poată intra în vigoare la începutul anului viitor. Că așa cere legea, ca Codul Fiscal să fie creionat cu șase luni înainte.
„Codul Fiscal arată ca-n Evul Mediu, când Papa emitea anumite bule unor oameni în urma unor privilegii. Sunt excepții peste excepții: Jocuri de noroc impozitate cu 1%, alte companii cu un angajat 1%, nu se poate continua într-un stat normal cu așa ceva. Va trebui să decidem. Dorim să facem această schimbare? PSD e partener. Nu dorim să o facem? Le urăm succes să vină cu variantele cele mai bune pentru România”, a fost declarația lui Marcel Ciolacu. Și tot liderul social-democrat a mai continuat: „Avem un Cod Fiscal cu excepții de 64 de miliarde de lei”. Asumându-și discuția asupra Codului Fiscal din coaliție, Marcel Ciolacu mai spune că: „tot efortul din pandemie a fost pe umerii celor cu venituri mici” și că „Cel mai scump preț l-au plătit cei cu boli cronice”, a mai afirmat el. „Este evident că statul trebuie să intervină. Avem un Cod Fiscal cu excepții de 64 de miliarde de lei, nu se mai poate continua. Nu o spune numai Marcel Ciolacu, o spun toți finanțiștii și, mai nou, auditorii externi”, declară liderul PSD, considerând discuțiile absolut necesare.
500 MILIOANE DE EURO PENTRU ÎMPĂDURIRI, DE LA CE! Luni, Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor României, în valoare de 500 milioane de EURO, în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență pentru a sprijini crearea de noi suprafețe împădurite. Schema se va desfășura până la 30 iunie 2026 și urmărește să psijine proprietarii de terenuri agricole adecvate pentru împădurire în vederea creării de noi suprafețe împădurite, ceea ce va avea un impact climatic pozitiv pe termen lung.
„Schema în valoare de 500 de milioane de EURO aprobată astăzi(luni, n.m. I.P.) va permite României să creeze noi suprafețe împădurite. Aceste păduri vor contribui la prevenirea eroziunii și a inundațiilor, la curățarea aerului și la combaterea schimbărilor climatice. Măsura va contribui nu numai la obiectivele Pactului Verde al Uniunii Europene, ci va sprijini, totodată, dezvoltarea economică a zonelor rurale din România”, a declarat vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, Margarethe Vestager.
Măsura va fi finanțată integral prin Mecanismul de redresare și reziliență, în urma evaluării pozitive de către Comisia a Planului de redresare și reziliență al României și a adoptării acestuia de către Consiliu.
ION PREDOȘANU

P.S. Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a spus ieri: „România este departe de o criză alimentară. Fermierii au asigurat mereu necesareul de grâu” (Ion Predoșanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here