Ca la noi, la nimeni – Timmermans a venit și ne-a pus la treabă!

355

Pe lângă iarna grea prin care trece țara, nu trebuie neglijată starea de întunecime și de neclaritate din lumea politică. Generată, mai ales, de gravele abuzuri și de nereguli din Direcția Națională Anticorupție, sub manage-mentul Laurei Codruța Kovesi, care-a divizat lumea politică și mai rău decât ne puteam închipui. România a avut parte de o vizită scurtă a prim-vicepreședintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans (un diplomat de carieră olandez), dar extrem de consistentă, prin multitudinea de întâlniri bilaterale și la final a Conferinței de presă ținută la Reprezentanța Comisiei Europene. Ca să enumerăm măcar o parte dintre întâlnirile prim-vicepreședintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, să amintim măcar o parte: la sediul Parlamentului a avut întrevederi cu Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, cu Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților, cu președintele Comisiei speciale pentru legile justiției, Florin Iordache. La prânz a mers la Palatul Cotroceni, unde-a fost primit de președintele României, Klaus Werner Iohannis, iar la ora 12,45 la Palatul Victoria a avut o întrevedere cu primul ministru al României, Viorica Dăncilă. Nu puteau să lipsească dialogurile cu ministrul Justiției, Tudorel Toader, și cu Șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, dar și cu președinta CSM, cu cea a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Cristina Tarcea, singura personalitate din justiție care a refuzat să dea mâna cu Laura Codruța Kovesi la ședința de bilanț a DNA! Cum spuneam, cu delicatețe și diplomație, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, i-a îndemnat pe români să-și rezolve problemele prin forțe proprii. Mai exact a și indicat rolul magistraților de rang înalt. Doar președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, care l-a cam părăsit pe ministrul Justiției, Tudorel Toader, n-a făcut nicio declarație în urma întâlnirii cu Frans Timmermans, și nici președintele României, Klaus Werner Iohannis, ale cărui păreri despre DNA și Laura Codruța Kovesi sunt știute au stat în umbră. În vreme ce la conferința de presă de la Reprezentanța Comisiei Europene la București, prim-vicepreședintele Frans Timmermans ne-a îndemnat ca țară să ne rezolvăm problemele în interior, prin forța magistraților, Alina Gorghiu, fost președinte interimar al Noului PNL, a scos pe goarnă una din prostiile ce pot fi catalogate, cu ușurință, drept super-rasiste. Întrebată de reprezentanții presei ce le-a transmis domnul Frans Timmermans după vizita acestuia la Parlament, fosta președintă interimară a Noului PNL a spus: “ne-a recomandat să nu ne înecăm ca țiganul la mal, vorba românului”. Ciudat, nu?Mult mai discret, Președintele Senatului – Călin Popescu-Tăriceanu a scris pe pagina de Facebook a domniei sale, sâmbătă, un punct de vedere sănătos din care cităm dar puțin: “Pentru Iohannis, DNA este pe plus cât timp condamnările sunt mai multe decât abuzurile”.Domnia sa a mai continuat: “Ca președinte al Senatului, am avut un dialog consistent și pozitiv cu Frans Timmermans. Am apreciat atitudinea constructivă și determinarea exprimată pentru a acompania România pentru ridicarea MCV. Vreau să fac, însă, și o serie de precizări și să pun o serie de accente care consider că nu au avut suficientă vizibilitate după întâlnire.” Faptul că lui Klaus Werner Iohannis i-a apărut șansa de a devein din 2019 președintele Consiliului European este minunat. Alegerea va aparține domniei sale: fie va candida ca președinte al României pentru al doilea mandat, fie va merge ca înalt oficial la Bruxelles. Ultima variantă nu-i crează vreun avantaj numitei Laura Codruța Kovesi!
ION PREDOȘANU
P.S. Iar a început să-și bage Necuratul coada. ES Ambasadorul Statelor Unite la București, Hans G. Klemm, a declarat: “Avem o încredere deplină în DNA și în conducerea sa.” Pe care o completăm cu Pilda Zilei de Lidia Fecioru: “Eu sunt o frumosă minciună, iar tu un crunt adevăr:” (Ion Predoșanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here