Ca la noi, la nimeni – Tăriceanu, atac la Prună!

237

Voi începe cu o amintire de pe vremuri, când ziarul Scînteia avea o rubrică numită Cronica neagră, cu tot felul de fapte reprobabile. Ei bine, cotidianul Gazeta Gorjului imita rubrica oficiosului comunist de la Bucureşti. Amuzamentul era acela că în ziarul gorjean rubrica era semnată de doi: D. Prună şi D. Cazan. Un fel de a le citi ar fi „de prună şi de cazan”. D. Cazan făcea parte din redacţia condusă de regretatul Iacob Xenofon, iar Dumitru Prună era corespondentul Scînteii pentru judeţul Gorj. Să mă ierte domnul Dumitru Prună, redactor şef al Gorjeanului până prin anul 2009, retras la o binemeritată pensie la Tismana, un valoros jurnalist, dare felul în care semnau cei doi amici crea ilaritate.

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, are obiceiul de a vorbi mult, prost şi fără rost. Cu guriţa ei s-a autodeclarat discipola fostului procuror comunist Monica Macovei, al cărei Şef de Cabinet era pe vremea când pârâcioasa la Înalta Poartă de la Bruxelles nu era europarlamentar, ci chiar ministru de Justiţie în Guvernul Boc, cel de tristă amintire. Oameni cu scaun la cap şi cu pregătire juridică, precum preşedinţii Asociaţiei Magistraţilor din România şi al Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România au semnat, separat, scrisori deschise către preşedintele Klaus Iohannis în care îşi exprimau clar criticile la adresa Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind interceptările. Care-ar fi dorit să fie un act reparator după decizia Curţii Constituţionale a României, care interzicea SRI să mai facă ascultări, apreciind că articolul 142 din Codul de Procedură Penală este neconstituţional. Dar cel mai vehement şi argumentat a vorbit despre această sinistră OUG, făcătura doamnei ministru Raluca Prună, însuşi Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Pur şi simplu, domnul Tăriceanu a făcut magiun din doamna Prună, afirmând: „Ce ne spune doamna? Că discuţia despre drepturile omului este un lux. Sfatul meu este ca premierul Cioloş să o bage în şedinţă mai des şi cel mai bine este să nu mai vorbească pentru că spune numai enormităţi. Din punctul de vedere al ALDE să îi ceară demisia şi să o trimită la plimbare pe doamna Prună”.
Şi aşa, guraliva doamnă Prună mai scosese un porumbel pe guriţa ei proprie şi personală, cum că ar avea rate şi cu salariul de ministru al Justiţiei nu le poate plăti. Cică şi-a luat concediu fără plată de la Bruxelles, iar acolo avea un salariu mai mare. Dar cine-a obligat-o să vină la Bucureşti?
Fie-ne permis să cităm mai amplu din judecata democratică pe care i-o face mamei ordonanţei de urgenţă, doamna Raluca Prună, însuşi Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu: „Ordonanţa nu trebuie discutată în Parlament, trebuie respinsă, pur şi simplu, pentru că este neconstituţională. Constituţia spune foarte clar, la capitolul referitor la delegarea legislativă, că ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul instituţiilor fundamentale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului şi drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie. Deci ordonanţa este neconstituţională, iar Parlamentul trebuie să-şi reintre în rol şi să propună un proiect pe care să îl adopte, care să fie în concordanţă cu decizia Curţii Constituţionale.(…) Ne întoarcem la securitatea din perioada comunistă, când securitatea avea autoritate juridică. Autoritatea judiciară este alcătuită din procurori, nu din serviciile secrete.”
Cum mai spuneam şi ieri, la CSAT s-a votat orbeşte penibila ordonanţă de urgenţă. Iar de atunci, preşedintele Klaus Iohannis tace mâlc. Premierul Dacian Cioloş, aşijderea.
Doar Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi nu-i mulţumită, cerând mai mulţi poliţişti, vreo 130!!!, şi încă 10 (zece!!!) milioane euro ca să-şi continue interceptările în noile condiţii, ale abuzivei Ordonanţe de Urgenţă!
ION PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here