Motto: „Tăcerea este cea mai puternică expresie a disprețului”. – George Bernard Shaw
Multe lucruri se petrec în brava noastră țară, greu încercată de o multitudine de crize: energetică, social-economică, sanitară, climatică ori de altă natură. Cine crede că Guvernul Ciucă, format dintr-o alianță politică largă (PSD-PNL-UDMR), funcționează în armonie, se înșeală. Ce-i drept, unele frecușuri între social-democrați și pretinșii liberali mai răzbat prin mass-media, fiind negate de cele mai multe ori. Mai de fiecare dată, tăcerea este prezentă peste tot și în toate. E drept că, până la urmă, adevărul gol goluț tot iese precum uleiul la suprafață.
CREȘTEREA PENSIILOR, ÎN COADĂ DE PEȘTE! S-a tot vorbit despre majorarea pensiilor milioanelor de români care-și așteaptă sumele modeste lunar, deși traiul zilnic le dă mari bătăi de cap de mai multe luni de zile. Au de cumpărat medicamente, de plătit facturi și din ce mai rămâne să trăiască de pe o zi pe alta. Și de această dată, mă refer la cazul pensiilor, celebrul George Bernard Shaw avea dreptate: „Tăcerea este cea mai puternică expresie a disprețului”. La bugetari s-au găsit bani și lefurile le-au sporit cu 25%. Social-democrații, mai prudenți, au anunțat că pensiile vor crește cu 10%, dar de la 1 ianuarie 2023, în vreme ce pretinșii liberali săriseră calul la 16%. Liberalii s-au răzgândit și au scăzut cifra la 11%. Când colo, ce să vezi? Pensiile vor crește în două etape: cu 5-6% de la 1 ianuarie 2023 și cu diferența de până la 10% pe la mijlocul primăverii viitoare. În timp ce inflația a urcat la 20%, iar prețurile tot cresc uneori chiar de la o zi la alta. În principal la produsele alimentare, la cele industriale și, îndeosebi, la combustibili!
PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT LA CONGRESUL SOCIALIȘTILOR EUROPENI. Și nu oricum, ci cu recunoaștere deplină și chiar cu o funcție de vicepreședinte al PSE, obținută de europarlamentarul Victor Negrescu. Partidul Socialiștilor Europeni și-a ținut Congresul la Berlin, unde președinte a fost ales fostul premier suedez Stefan Lofven.
Șeful delegației PSD, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu mai mulți prim-miniștri europeni în funcție. În cadrul reuniunii de la Berlin, partidele social-democrate europene au aprobat o rezoluție pentru susținerea aderării României la spațiul Shengen, în cel mai scurt timp, care a fost prezentată în plenul Congresului PSE de către eurodeputatul Victor Negrescu, potrivit AGERPRES.
CONVORBIRI CIOLACU-SCHOLZ. După întâlnirea cu Olaf Scholz, Cancelarul Germaniei, Marcel Ciolacu a declarat: „Am prezentat dorința PSD de a consolida prezența investitorilor germani pe piețele românești.”
Liderul social-democraților români, Marcel Ciolacu, a mai spus: „I-am mulțumit Cancelarului Germaniei, domnul Olaf Scholz, pentru întregul sprijin acordat în accederea României la spațiul Schengen, mesajul recent de sprijin, transmis de la Praga, fiind practic o încununare a celor 30 de ani de cooperare și parteneriat în Europa cu Germania. Totodată, am prezentat dorința de a consolida prezența investitorilor germani pe piețele românești, mai ales în sectoarele strategice, inclusiv prin relocarea în România a activităților companiilor germane care planifică să își reevalueze activitățile de producție din Rusia și Belarus, manifestându-ne, în același timp, dorința de a contribui la dezvoltarea proiectului privind reconstrucția regiunii”, a scris sâmbătă, Marcel Ciolacu, președintele PSD, pe contul său de Facebook.
„Nu în ultimul rând, am salutat agenda socială ambițioasă a SPD, un model pentru PSD, și am susținut necesitatea intensificării colaborării cu Germania pentru a face față crizelor actuale, inclusiv pe zona de energie”, a conchis Marcel Ciolacu.
ION PREDOȘANU