Motto: „Dacă luni era luat în calcul faptul că protestele ar putea ajunge la final, reprezentanții fermierilor și transportatorilor au transmis, marți, guvernanților o listă cu nu mai puțin de 76 de revendicări.” – Europarlamentarul Daniel Buda, Președinte al Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală
Am trăit s-o vedem și pe asta. Ei bine, dar mai degrabă rău, colțoșii europarlamentari ai pretinsului Partid Național Liberal, Gheorghe Falcă și Rareș Bogdan, au sărit la beregheata colegului lor de partid Marcel Boloș, criticându-l de mama focului.
Cu impertinență, europarlamentarul PNL Gheorghe Falcă spune că ministrul Finanțelor Publice, Marcel Boloș, ar fi singurul vinovat de situația actuală și-i atribuie doar acestuia marile proteste ale transportatorilor și ale fermierilor din întrega țară. Ba chiar susține că este doar începutul protestelor. Și că, vezi Doamne, așa se-ntâmplă „Când impozitezi economia ca să îndestulezi statul, economia (fiind aceea care) reacționează.” Iar guralivul de europarlamentar și prim-vicepreședinte al pretinsului Partid Național Liberal, individul cu numele de Rareș Bogdan, pretinde că ministrul Finanțelor Publice, Marcel Boloș, „ar fi trebuit să tacă”. „Aș fi vorbit eu în locul lui”, se-mpăunează atoateștiutorul Rareș Bogdan.
PRIM-MINISTRUL ROMÂNIEI, MARCEL CIOLACU, NEGOCIAZĂ DE ZOR CU MINIȘTRII, LA PALATUL VICTORIA. Miercuri, șeful Executivului s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu ministrul Agriculturii, Florin Barbu, după ce acesta negociase cu fermierii. Premierul s-a mai văzut cu Marcel Boloș, ministrul Finanțelor Publice, urmând ca aseară să se sfătuiască cu omul lui de încredere în Partidul Social Democrat și în Guvern, Sorin Grindeanu, care tot seara trecută s-a văzut cu protestatarii transportatori. Nu este exclus ca astăzi să fie programată o ședință a Guvernului, în care să se adopte mai multe acte normative care să rezolve o mare parte din revendicările protestatarilor transportatori și fermieri. Dacă nu cumva Guvernul va izbuti să răspund pozitiv tuturor revendicărilor.
După cum se vede, miercuri au avut loc întâlniri decisive la Guvern, în Palatul Victoria, inclusiv pe tema prețurilor pentru alimentele de bază, care vor rămâne, în continuare, plafonate.
VEȘTI BUNE PENTRU ȘOFERI. PREȚUL POLIȚELOR RCA SE MODIFICĂ. ASF propune noi modificări la polițele RCA. Mai multe categorii de șoferi ar putea plăti mai puțin, adică tarifele polițelor RCA să scadă la sumele acceptate de către protestatari.
Cum spuneam, în urma protestelor transportatorilor și fermierilor, autoritățile iau în calcul reducerea polițelor RCA la anumite categorii de vehicule.
Revendicările protestatarilor se extind și, de astăzi, am intrat în a doua săptămână de nemulțumiri, care în loc să se reducă și să se rezolve, cât de cât, au sporit ca număr.
ION PREDOȘANU
P.S. PREȘEDINTELE KLAUS IOHANNIS PARE MULȚUMIT! Este foarte posibil ca dacă Preș. Klaus Werner Iohannis n-a avut nicio ieșire publică cu privire la proteste, înseamnă că are deplină încredere în Guvernul coaliției PSD-PNL! (Ion Predoșanu)