Ca la noi, la nimeni – Secretele lui Iohannis, „Secretele lui Napoleon”

324
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Cel care își ascunde secretul este stăpânul drumului său.”
Proverb arab

Cartea „Secretele lui Napoleon” chiar există și în limba română. Fiind scrisă în limba franceză de Pierre Branda, sub titlul „Les secrets de Napoleon”, Copiryght Vuibert, janvier 2014, apărută în 2021 la Editura Orizonturi, din București, în traducerea excelentă semnată de Rodica Lucreția Chiriacescu.
Nu aveam, în niciun chip, intenția de a face vreo paralelă între Președintele Klaus Werner Iohannis și personalitatea puternică a impozantului Împărat al Franței, Napoleon Bonaparte, militar de geniu și chiar romancier. Cartea ”Secretele lui Napoleon” am citit-o cu mare plăcere, fiind un eseu brodat și interpretat cu finețe și diplomație de autorul ce închină această lectură palpitantă celui mai important conducător al Franței, din toate timpurile, numai după ce a citit, la zi, tot ce s-a scris despre Eroul născut în Insula Corsica, unde-am avut și eu ocazia să ajung.
Cât despre posibile viitoare cărți documentare ori beletristice dedicate actualului Preș. Klaus Werner Iohannis al României este imposibil să ne pronunțăm. Poate, dacă se va aprecia de către istorici că președintele Iohannis va merita să rămână în istoria României, o vor face generațiile următoare.
Deocamdată, nu există – de niciun fel – fapte care să-l recomande ca posibil subiect, nici istoric și nici atât literar. În primul mandat ca președinte al României nu s-a remarcat prin nimic, iar în al doilea mandat mizele sale sunt atât de mici și dacă el însuși recunoaște că singură realizare „scoaterea Partidului Social Democrat(PeSeDe, cum îi zice scrâșnit și sacadat, domnia sa, n.m. I.P.) rămâne ca un fapt mărunt și jalnic!
Ne-a oferit, în cele două campanii electorale prezidențiale, mai mult gogoși. Fie „o nouă politică”, fie „schimbarea clasei politice”, de care nu-i mulțumit. Plus preluarea de la predecesorul său a lozincii „lupta anticorupție”.
Avantajoasă dacă-i vorba de alții și total nepotrivită în cazul proceselor sale din pricina prea multelor case. Pe care case nu are cui să le lase!
Ne-a luat de fraieri pe mulți – mă refer la cei care l-au votat – amintind de Proiecte de Țară, de România educată și câte și mai câte.
Nu-i plăcea, la alții, imixtiunea în Justiție. Și, totuși, președintele Iohannis le dă un ordin abuziv ministrului Justiției și celui al Afacerilor Interne să-i prezinte soluții în cazul Dosarului 10 august, în care judecătorii au dat o decizie definitivă de neîncepere a urmării penale.
ION PREDOȘANU

P.S. Cum președintelui Iohannis nu-i place să respecte Constituția ori deciziile Curții Constituționale a României (CCR), am mari dubii că ar izbuti să rămână în istorie ca un președinte adevărat. Și al tuturor românilor! (Ion Predoșanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here