Comitetul Executiv Naţional al PSD de luni a durat cu mult mai mult decât aşteptările noastre. Spre seară, dacă nu chiar destul de târziu în noapte războiul dintre Liviu Dragnea şi Mihai Tudose s-a finalizat cu o înfrângere dezastruoasă a Fantelui de Brăiliţa. Cu 60 de voturi pentru demisia lui Tudose, doar patru abţineri şi patru voturi împotrivă! Formal, Mihai Tudose şi-a prezentat demisia în faţa CExN al PSD, iar marţi dimineaţa şi-a expediat demisia oficială la Palatul Cotroceni. Iniţial, conducerea PSD l-a desemnat pe viceprim-ministrul Paul Stănescu drept premier interimar. Numai că preşedintele Klaus Werner Iohannis nu a fost de acord cu propunerea social-democraţilor şi, după ce a acceptat cu regrete eterne demisia lui Mihai Tudose, l-a pus pe ministrul Apărării Naţionale să asigure interimatul ca prim-ministru. În vreme ce începând de la ora 11,00, Comitetul Executiv al PSD se întrunea spre a alege propunerea pentru viitorul nume cu care vor merge azi la Palatul Cotroceni, la consultările preşedintelui Iohannis cu partidele parlamentare, la ora 12,30, Administraţia Prezidenţială a anunţat o declaraţie. Exprimându-şi îngrijorarea, preşedintele Klaus Werner Iohannis a lăsat să se-nţeleagă că ar dori o rezolvare rapidă a instabilităţii guvernamentale spre a nu adânci criza economică. Deşi mă îndoiesc că se va ţine de cuvânt. Europarlamentarul Viorica Dăncilă, o femeie puternică şi extrem de respectată la Bruxelles, acolo unde-a fost şefa grupului europarlamentarilor români, premiată doi ani la rând de către Parlamentul Uniunii Europene. Unde este foarte apreciată şi cunoscută ca o personalitate competentă şi sociabilă, neconflictuală. Aşa cum este şi în ţară ca preşedinte al Femeilor Social-Democrate. Singura care l-a acuzat pe răposatul Mihai Tudose de misoginism şi jignirile aduse Rovanei Plumb, lui Shevil Shhaideh şi chiar Doinei Pană, pe care le-a obligat să demisioneze din Guvern! Desigur, europarlamentarul Viorica Dăncilă n-a fost singura propunere pentru un posibil post de prim ministru al României. Dar Mihai Fifor s-a recuzat explicând că are multe proiecte de terminat la Ministrul Apărării. El a făcut o impresie extraordinară la Washington, unde-a negociat contractele de înarmare a României, dar şi viitoarea colaborare cu partenerul strategic Statele Unite ale Americii de conlucrare în domeniul industriei militare. Poate şi acesta ar fi unul din motivele pentru care preşedintele Klaus Werner Iohannis să refuze nominalizarea Vioricăi Dăncilă. Chit că ea are experienţă şi studii în domeniul managementului şi aprecierea de care se bucură la Comisia Europeană i-ar putea fi de folos României în perspectiva preluării anul viitor de către România a preşedinţiei Comisiei Europene. S-au mai retras Ecaterina Andronescu, Paul Stănescu şi Şerban Nicolae. Astăzi, la consultările cu partidele politice parlamentare, opoziţia nu are propuneri de prim-ministru şi vrea doar alegeri anticipate. Care-s greu de organizat şi neconstituţionale. Noul PNL şi USR nu au programe de guvernare şi singura lor ideologie este doar că sunt anti-PSD! Este greu de presupus că preşedintele Iohannis le va face jocul. Totuşi, înainte de şedinţa Comitetului Executiv al PSD de marţi, Lia Olguţa Vasilescu, vicepreşedinte al PSD şi ministrul Muncii în Guvernul demisionar Tudose a declarat: “Luăm în calcul şi o manevră din partea Preşedinţiei. Vom merge la Cotroceni cu toate semnăturile parlamentarilor. În acel moment, preşedintele Iohannis nu va mai putea spune nimic. Vom demonstra că avem o majoritate calificată pentru a cere un nou Guvern. Dacă Iohannis nu va dori vom trece la soluţia de avarie. Dacă nu se va respecta Constituţia României, care spune că dacă există o majoritate calificată preşedintele nu poate refuza nominalizarea. Nu s-a discutat în interiorul PSD, dar am discutat cu juriştii noştri. În cazul în care preşedintele nu respectă Constituţia, este un motiv de suspendare a preşedintelui. În momentul în care va vedea o listă de semnături, că există o majoritate, Iohannis nu va avea nici un motiv să ne pună piedici. Eu ştiu că Ludovic Orban vrea să fie premier, dar va trebui să mai aştepte. Pe mine nu mă interesează postul de prim ministru.” Până una-alta, Ludovic Orban încă mai are probleme la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi nu are cum să aspire să conducă un Guvern. Fie el şi unul ce s-ar crea cu Noul PNL, USR, PMP şi UDMR.
ION PREDOŞANU