Ca la noi, la nimeni – Școala amânată, agricultura la pământ!

900

Motto: „Școala va fi școală când omul va fi om și statul va fi stat.” – Mihai Eminescu

În prima zi a săptămânii – cea de luni, 27 aprilie 2020, o parte a Guvernului Iohannis-Orban, cuprinzându-i pe miniștri Monica Anisie de la Educație, pe activistul PCR-PNL Nelu Tătaru, de la Sănătate și Marcel Vela, de la Interne, dar și Comandantul Grupului Strategic pe vremea stării de urgență ce se va încheia pe 15 mai 2020, s-au întâlnit la Palatul Cotroceni.
Mai apoi, la sfârșitul ședinței a ieșit cu o declarație Cucul de la ora 14,00 – președintele Klaus Werner Iohannis, șeful slugarnicului Orban Ludovic, la rândul lui șef peste PNL și parțial peste Guvernul minoritar al PNL!
De la Cuc am aflat că activitatea școlilor este suspendată de la grădinițe și până la universități, până la toamnă. S-a ținut seama că pandemia de coronavirus nu s-a terminat, duminică, fiind înregistrate peste 400 de noi cazuri cu infectări de coronavirus, iar, luni, până la orele prânzului s-au mai adunat alte peste 300 de cazuri de noi îmbolnăviri. Și rețineți, în situația că numărul testărilor este încă prea mic în comparație cu alte țări europene, și din occident, dar și din jurul României.
S-au luat în calcul două riscuri majore: primul – elevii să ducă boala la școală; al doilea fiind ca tot elevii să preia boala de la școală și s-o ducă acasă. Așa cum și alte țări au anunțat că nu vor redeschide școlile, la fel nu se vor redeschide nici în România.
În Franța, s-au redeschis cu titlu experimental câteva școli, dar s-au contaminat nu numai o parte dintre elevi, ci și un important număr de profesori. Totuși, speriați și alertați de această gravă situație, francezii au stabilit pentru prima oară în ultimii 200 de ani să se renunțe la examenul de Bacalaureat, iar absolvenții liceelor sau colegiilor să primească câte o Diplomă în baza mediilor obținute în care acestea au funcționat normal.
Revenind la situația din România, grădinițele, școlile gimnaziale, liceele și colegiile, dar și universitățile își vor încheia situația și vor fi închise până la toamnă. Excepție fac clasele a VIII-a, a XII-a și a XIII-a(adică școlile profesionale) care vor reveni pentru examenele de evaluare(cei din clasa a VIII-a), și Bacalaureat(cei din clasa a XII-a și a XIII-a), dar se va ține seama de regulile de distanțare fizică și purtarea de măști. Iar în școlile respective se vor face dezinsecții regulate, iar elevilor li se va lua temperatura. De intrat vor intra pe un hol și de ieșit vor ieși pe altul!
Cu alte cuvinte, examenul de Evaluare și Bacalaureatul vor fi susținute cu respectarea unor reguli stricte!
A doua temă aflată pe ordinea de zi a ședinței restrânse de la Palatul Cotroceni, ținută, luni, a luat în dezbatere situația persoanelor peste 65 de ani, cele practic persecutate timp de 60 de zile, atâta vreme cât se întind cele două stări de urgență. Probabil, s-au avut în vedere și protestele celor obligați să stea în carantină obligatoriu în țări precum Germania.
Așa că, de luni, s-a trecut de la orele libere dintre 11,00-13,00, așa cum prevedeau ordonanțele militare date aiurea, și cetățenii României au voie să iasă din locuințe dimineața între orele 7,00-11,00 și seara, între orele 19,00-22,00!
S-au mai anunțat ajutoare pentru cetățenii Republicii Moldova, în medici și personal medical, măști, materiale sanitare și de protecție, dar și de echipamente medicale. Ajutoare menite să-i sprijine pe frații noștri de peste Prut să treacă mai ușor prin pandemia cu virusul corona, în greaua situație actuală.
Practic este singura măsură rațională luată la nivelul Guvernului Iohannis-Orban, care-i incapabil să gestioneze criza medicală și să repornească economia.
La toamnă, se va reîncepe școala gradual. Din păcate, avem cea mai mare secetă din ultimii 60 de ani și agricultura ne este pusă pe butuci de un guvern incompetent. Ministerul Agriculturii are prin Bugetul pe 2020 alocate sume cu mult mai mici decât în anul 2019, iar în aceste condiții nu se pot folosi instalațiile de irigat puse la punct de ministrul PSD al Agriculturii Petre Daea, care plătea subvențiile în avans. Iar actualul ministru al Agriculturii, Adrian Oros, a tăiat subvențiile de tot. Practic, la o asemenea secetă și cu exportul de cereale aprobat de Guvernul LuCOVID, la toamnă și în iarna viitoare se va muri de foame mai rău decât de virusul corona!
ION PREDOȘANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here