Ca la noi, la nimeni – Săracii României tăiați de ANAF „din pix!”

1060
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Bogatul nu crede săracului și sătului nu crede celui flămând.” – Proverb românesc

Ideea acestui comentariu pornește de la sinistrul fapt că recent, săracii României au fost tăiați „din pix” de bogații funcționari ai ANAF, unde există salarii și de 15.000 euro lunar. În felul acesta grosolan, ANAF contrazice Eurostat: românii aflați la limita subzistenței sunt apreciați ca bogați. Milioane de români săraci au fost scoși de pe lista programului „Ajutor pentru România”, întrucât ANAF îi consideră bogați.
MICILE PROPRIETĂȚI, CA PACOSTE! Numai 2,5 milioane de români care trăiesc la limita subzistenței s-au calificat pentru a primi ajutorul, din pricină că ceilalți mai au câte un teren sau o vacă, o capră (despre care știm din popor că e vaca săracului!), o găină, deci sunt considerați ca fiind bogați. Diferența este de circa 4,5 milioane de români, dacă facem un calcul pornind de la statisticile Eurostat (serviciul de statistică al Uniunii Europene).
În luna octombrie 2021, România ocupa primul loc în Uniunea Europeană la riscul de sărăcie al populației, segment în care se încadrau 35% dintre români. Însă agricultura dre subzistență și deținerea unor terenuri – chiar dacă acestea nu produc nimic! – a fost apreciată de cei de la ANAF sursă de venituri, fiind scoși din programul amintit săracii care mai au mici proprietăți sau noscaiva orătănii prin ogradă.
5 MILIOANE DE SĂRACI, TĂIAȚI „DIN PIX”! Dincolo de „teoria conspirației” despre care se vorbește în legătură cu neîncrederea românilor în autoritățile statului și în ultimul recensământ(ratat, după cum bine se știe!, n.m. I.P.), cardurile din programul „Ajutor pentru România”, inițiat de către social democrați, alimentat 250 de lei o dată la două luni, până la finele acestui an, au ajuns doar la o treime dintre românii săraci. Statisticile ne arată că anul trecut existau peste 7,5 milioane de români ce trăiau la limita subzistenței, dintre care au primit infimul ajutor numai 2,5 milioane.
Situația care i-a determinat pe funcționarii de la ANAF să-i considere bogați pe ceilalți circa 5 milioane de români săraci are legătură cu proprietatea. Fie dețineau niscaiva terenuri care nu au fost evaluate nici din punct de vedere al valorii lor de piață, nici ca valoare a productivității, fie de faptul că românii săraci din mediul rural mai dețin, în mod tradițional animale domestice.
În mod sigur, pe acești români săraci nu i-a întrebat nimeni dacă pot trăi din producția de subzistență, ci doar s-au trezit fără cardurile de ajutor. Doar unii dintre ei au curajul să sune pe la Casele de Pensiii sau chiar la Ministerul Muncii, spre a cere explicații.
Cei mai mulți s-au obișnuit să fie victime și nci măcar nu știu că ar putea să se revolte.
ROMÂNIA, PE PRIMUL LOC LA SĂRĂCIE, ÎN EUROPA. Și astfel, ne menținem pe primul loc în topul sărăciei din Uniunea Europeană și prin raportarea la întreaga populație. Cum spuneam, în octombrie 2021, datele Eurostat arătau că România era încăde atunci pe primul loc în Europa la riscul de expunere la sărăcie ori excluziune socială, mai bine de o treime din populație fiind afectată: 35,8% din populația Românei este expusă și astăzi riscului de sărăcie sau de excluziune socială.
Peste 43,7% dintre persoanele vârstnice de peste 65 de ani se încadrează, conform datelor Eurostat, în categoria săracilor României.
ION PREDOȘANU

P.S. POSIBILĂ CREȘTERE A PENSIILOR, SUB RATA INFLAȚIEI. Reprezentanții de frunte ai Partidului Social Democrat fac ședințe pe la mare și, se zice, ar avea de gând ca de la 1 ianuarie 2023 să crească pensiile cu 10%, cel puțin, în timp ce rata inflației este aproape dublă, deși chestiunea nu a fost încă discutată în coaliție, iar poziția celor din pretinsul PNL este contrară luării unei asemenea măsuri. (Ion Predoșanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.