Motto: „Costul vieții, sărăcia din România, dar și riscul ca țara noastră să fie implicată într-un conflict militar în următorii ani sunt subiectele care îi îngrijorează cel mai mult pe români.” – Tatiana Lipchin, Euronews România
Cuvintele din motto-ul lung cât o zi de post sunt concluziile unui sondaj IRES, făcut în contextul aniversării a 20 de ani de la intrarea țării noastre în NATO. Deși, peste jumătate dintre respondenți susțin că România ar trebui să se implice în cazul unui conflict militar dintre Rusia și NATO, doar 38% ar fi gata să se înroleze în armată.
GENERALUL(R) FLORIAN COLDEA, AUDIAT PESTE DOUĂ ORE LA SEDIUL DNA! Fostul prim-adjunct al SRI, ex-director interimar, gen.(r) Florian Coldea, și gen.(r) Dumitru Dumbravă s-au aflat, joi, la sediul DNA, în calitate de suspecți într-un dosar penal bazat pe baza unui denunț al omului de afaceri Cătălin Hideg, dosar din care mai face parte și alt denunțat, avocatul Doru Trăilă, un apropiat al lui Dumbravă. Cei trei: Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă ar fi vizați într-o speță ce ține de rezolvarea dosarelor în Justiție. În plus, Florian Coldea mai este suspect și pentru spălare de bani!
PROPAGANDA RUSĂ MINTE ȘI ACUZĂ! Dacă tot le-a acuzat pe mai toate țările occidentale și le-a amenințat cu bombe nucleare tactice, ce mai contează că acum o acuză pe Ucraina, țara pe care au invadat-o în urmă cu mai bine de doi ani, din senin, fără să fi avut vreun motiv anume, cât de cât întemeiat. De această dată, Rusia acuză Ucraina că împinge Statele Unite ale Americii spre un război între NATO și Rusia. Un important diplomat american a declarat că Ucraina trebuie să lovească Rusia, inclusiv cu armament primit din partea țărilor libere, unele dintre ele chiar țări membre ale NATO. Deși, susține diplomatul citat că Statele Unite ale Americii nu vor intra în acest război.
BUGETARII ÎȘI DECONTEAZĂ OCHELARI DE MII DE LEI. Protestează și iar protestează, nemulțumiți fiind de faptul că bugetarilor li s-au mărit retribuțiile cu 10%, iar ei vor musai cu 20%. Dar nu renuță la decontarea a mii de lei pentru o pereche de ochelari, de parcă statul le este dator să le și deconteze ochelari de lux, care costă mii de lei bucata. Numai că prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a prins că statul și Guvernul sunt trași pe sfoară de niște neica-nimeni înrăiți în fudulie de-a moaca! Ba, chiar Marcel Ciolacu le-a zis-o de la obraz: „Unii funcționari publici s-au gândit că-și pot deconta ochelari de fițe, de mii de lei”, spunea premierul!
ION PREDOȘANU