Ca la noi, la nimeni – Sar scântei, după ședința coaliției!

771
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Dur. Simplu. Plin de înțeleaptă șiretenie. Mai e timp. Creștinismul nu e neapărat bleg!” – N. Steinhardt, Din Jurnalul Fericirii

N-au trecut nici măcar zece ani și iată că, la propunerea ministrului (In)Justiției, Cătălin Predoiu, se produc modificări abominabile, de care abia am scăpat, după mari dificultăți cu aproape zece ani în urmă. Titlul inițial l-aș fi dorit „Ministru’ lu’ Pește” reintroduce SRI în dosarele și anchetele penale. Iar apelativul „Ministru’ lui Pește” îi aparține europarlamentarului Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte al pretinsului Partid Național Liberal, care l-a descris astfel pe Cătălin Predoiu, ministrul (In)Justiției României.
CULMEA: SRI REVINE CU INTERCEPTĂRI ÎN DOSARE PENALE! Ca să ne trezim, miercuri, abia a doua zi după secreta ședință a coaliției de guvernare cu un vot exploziv: SRI revine cu înregistrările sale în anchetele penale. Și iată cum interceptările devin din nou probe în dosare. Practic, iar se restrâng drepturile omului, după ce Curtea Constituțională a României(CCR) interzisese așa ceva! E de neînțeles cum liderii principalelor partide ale coaliției de guvernare acceptă acest lucru ce ne duce, ca democrație, iarăși cu mulți ani în urmă. Nici președintele pretinsului Partid Național Liberal, prim-ministrul \României, Nicolae Ciucă, și nici președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, nu scot o vorbuliță măcar despre această inițiativă nesăbuită a nevolnicului ministru al (In)Justiției din România, Cătălin Predoiu, o rămășiță a PDL-ului lui Traian Băsescu în Guvernul Ciucă! Singurul om cu scaun la cap dintre liderii actualei coaliții de guvernare este președintele UDMR, Hunor Kelemen, care a declarat: „Serviciile de intelligence nu au ce căuta în procesele penale. Este afectată independența și funcționarea justiției!” Normal, opoziția anunță că va contesta la CCR proiectul de modificare a Codului de Procedură Penală.
MARE PROTEST, VINERI, ÎN PORTUL CONSTANȚA ȘI LA BUCUREȘTI. Printre propunerile aflate pe ordinea de zi a ședinței de Guvern amintim: reducerea TVA pe tot lanțul de producție și reducerea taxelor la raft. Prim-ministrul României, Nicolae Ciucă a chemat, în actuala criză a laptelui generată de importuri din Polonia, Ungaria și Ucraina, la Palatul Victoria crescătorii de vaci cu o zi înainte de marele protest de vineri, anunțat de Asociația Crescătorilor de bovine din Dobrogea. Protest la care și-au anunțat participarea și crescătorii de vaci din Bulgaria, care vor veni și în Dobrogea, unde este programat un amplu protest în Portul Constanța, dar și la București.
De altfel, proteste ale fermierilor au avut loc și în Polonia, unde fermierii au blocat Varșovia, chiar în ziua în care președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, vizita Polonia, vreme în care ministrul polonez al Agriculturii și-a dat demisia.
Fermierii din Polonia, ca și cei din România, au fost falimentați de o decizie neghioabă a Comisiei Europene care permite cerealelor și laptelui ucrainean, ambele de proastă calitate, să intre în Polonia și în România fără taxe vamale.
Deciziile Comisiei Europene privind accesul cerealelor și laptelui ucrainean fără taxe vamale creează probleme în toate țările europene. Doar că România tratează cu mănuși această situație gravă, iar Comisiei Europeane pare să nu-i pese!
GAURĂ ÎN BUGET, DE 20 MILIARDE DE LEI! În vremea aceasta, ministrul Finanțelor publice, Adrian Câciu, anunță un deficit de 20 miliarde de lei, motiv pentru care miercuri a fost chemat în Parlamentul României să explice de unde provine această gaură.
Iar prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, le-a cerut tuturor miniștrilor din Executivul său să vină, până după Paște cu propuneri de reduceri ale cheltuielilor publice.
ION PREDOȘANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.