Ca la noi, la nimeni – Sânzâienele – zâne rele cu Clanurile

299

Şi astăzi este o zi însemnată de la Dumnezeu, sărbătorind cu toţii – ortodocşi, romano catolici şi catolici –Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. În aceeaşi zi, românii mai au – prin tradiţie – şi o altă sărbătoare – Sânzâienele. Care Sânzâiene sunt, de fapt, nişte plante magice, tămăduitoare. Şi abia apoi putem vorbi  de ipostazele vegetale ale zânelor cu acelaşi nume… Este o sărbătoare solară şi lunară totodată – 24 iunie -, care mai este cunoscută drept Drăgaica, Ziua Soarelui, Ursina, Amuţitul Cucului. Spre deosebire de Rusalii, ce sunt frumoase şi rele, Sânzâienele sunt frumoase şi bune. Ele trăiesc în cete, ascunzându-se de ochiul omenesc şi îşi fac simţită prezenţa numai în noaptea de 23 spre 24 iunie, când cerul se deschide. În noaptea trecută au dansat în poieni şi pe maluri de ape, intensificând mirosul florilor şi sporind puterea tămăduitoare a plantelor de leac. Dacă oamenii sunt răi, Sânzâienele devin nemiloase şi îi pedepsesc pe oamenii răi peste măsură.
*
Revenind la cei doi oameni răi ai momentului  – cei reţinuţi de instanţele judecătoreşti 30 de zile pentru înşelăciune şi trafic de influenţă – Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână, mă rog ca forţa magică a Sânzâienelor să nu-i ierte şi să fie, într-adevăr, nemiloase. Între timp a apărut şi motivarea hotârârii judecătoreşti de reţinere pentru alte 30 de zile, după expirarea celor 24 de ore ale primei detenţii. Marian Căpăţână a recunoscut că i-a dat bani preşedintelui Traian Băsescu. Câţi? Greu de spus, întrucât nu există mărturii sau dovezi clare. În afară de cele audio şi video cu Mircea Băsescu şi fiul lui Bercea Mondial.
Există dovezi că s-au scurs 600.000 de euro dinspre Clanul Bercea Mondial spre interlopul Mircea Băsescu. La care n-ar fi rămas decât vreo 250.000 de euro, iar prima tranşă – cea de 350.000 euro – ar fi luat calea Bucureştilor. Să fi ajuns toţi acolo?, la acela care-ar fi trebuit să-l elibereze pe Bercea Mondial – deşi Traian Băsescu şi Administraţia Prezidenţială neagă acest lucru! – ori au mai rămas niscaiva comisioane şi pe la Marian Căpăţână?
Lacrimile lui Băsescu cel Mare nu mai impresionează pe nimeni, iar majoritatea partidelor politice îi cer demisia – cu excepţia PDL şi PMP -, cică o demisie de onoare. Dacă mai poate fi vorba de onoare! Într-un Referat al DNA se spune explicit că Mircea Băsescu s-a folosit de calitatea de membru al familiei prezidenţiale. Un fel de „La famiglia” în varianta românească a Mafiei italiene.
Miercuri ambele camere ale Parlamentului României vor vota o decizie politică prin care i se va cere demisia preşedintelui-Guvernator al Coloniei România – numitul Băsescu Traian. Tot la fel şi Senatul va lua o hotârâre prin care i se va solicita aceluiaşi sinistru personaj o Demisie de Onoare. Chit că numai de onoare nu poate fi vorba.
Ion Predoşanu

2 COMENTARII

  1. Predosene, esti bolnav rau, faci confuzie intre Sanziene si Basescu, nici intr-o astfel de zi nu te poti abtine, esti contagios , imbolnavesti si pe altii. drogatii in politica ateapta sa le dai doza.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here