Ca la noi, la nimeni – Românii luptă cu crizele: energetică, sanitară, alimentară!

994
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „În toată istoria nu există un război care să nu fi fost creat de guverne, doar de guverne, independent de interesele oamenilor, cărora le este întotdeauna rău chiar și atunci când are succes.”
Lev Nicolaevici Tolstoi
Din Război și pace (roman)

Mai toată lumea aștepta cu sufletul la gură ședința de miercuri a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), convocată de Preș. Klaus Werner Iohannis cu teamă și cu destulă întârziere. Majoritatea românilor au așteptări în privința poziției României vizavi de masarea trupelor Federației Ruse la granița cu Ucraina.
NATO DECIDE, ROMÂNIA EXECUTĂ! A fost o ședință care a durat două ore, iar la finalul ei Preș. Klaus Werner Iohannis a susținut o declarație de presă. În realitate, marți seară, NATO și reprezentanții tuturor țărilor membre, mai puțin România și președintele Iohannis, luaseră deciziile asupra a ceea ce vor face în cazul escaladării tensiunilor la granița de Est a Ucrainei. Cu un bla, bla demn de o cauză mai bună, ni s-a transmis, de fapt, ceea ce deciseseră cei de la NATO cu o seară mai devreme.
România se confruntă astăzi cu o criză energetică datorată liberalizării prețurilor la energia electrică și la gaze, rodul nepriceperii ministrului Energiei, Virgil Popescu, neschimbat încă din noiembrie 2019 când a fost cooptat în Guvernul Orban, minoritar PNL, fiind pe mai departe, ba la Economie, ba la Energie, iar împreună cu calamitatea numită Florin Cîțu au liberalizat energia.
REVIZUIREA PROASTEI OUG! Așa de bună a fost liberalizarea energiei, fără măsuri de protecție a cetățenilor și a brumei de economie pe care-o mai are România, încât al treilea Guvernul Meu, adică Guvernul Ciucă, se tot chinuie să croiască o OUG pentru plafonarea și compensarea facturilor la energie electrică și tot degeaba!
Ca să fim sinceri, intenționam să prezentăm a doua OUG pentru plafonarea și compensarea tarifelor la energia electrică și la gaze naturale, stabilită luni seara, și care-o corecta pe cea de săptămâna trecută. Ei bine, dar mai degrabă rău, prin hâra dintre PSD și PNL – generată de nepriceputul de președinte al PNL, Florin Cîțu – imediat după ședința de la Palatul Cotroceni, Guvernul Ciucă a intrat într-o altă ședință, una de urgență, care să corecteze OUG decisă luni seara.
BĂTUTUL APEI ÎN PIUĂ. Evident, CSAT-ul i-a avut prezenți pe președintele Iohannis, pe prim-ministrul Nicolae Ciucă, pe ministrul Apărării și pe șefii serviciilor. În afară de unele măsuri ce se vor lua pentru primirea unor eventuali imigranți ucraineni, s-a mai bătut monedă pe primirea de trupe ale NATO pentru consolidarea flancului estic al Alianței Nord Atlantice. Și cam atât!
COLONIA NUMITĂ ROMÂNIA. Scriam până nu demult că România și-a pierdut din suveranitate și este o Colonie. După ce președintele Iohannis a acceptat tot ce i s-a transmis de la NATO, inclusiv primirea pe teritoriul țării a mii de militari americani și a altor mii de militari francezi, avem certitudinea că România nu mai este nici Colonie, ci un stat ocupat.
În realitate, CSAT trebuia să analizeze proastele guvernări din 2019 încoace și stabilirea unor măsuri pentru redresarea economică post-pandemie! Și să vedem cum scăpăm de crizele energetică, sanitară și alimentară, ultima datorată creșterii exacerbate a prețurilor.
ION PREDOȘANU

P.S. Invitat să comenteze deciziile anunțate de Preș. Klaus Werner Iohannis, un gorjean de-al nostru, pe numele său, Izvoranu, din partea patronatelor, născut în Izvoranii Gorjului, amintea că românilor li se oferă posibilități știute: să-și piardă casele prin imposibilitatea plătirii facturilor la energie, să moară de foame ori să moară de COVID-19!. (Ion Predoșanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.