Ca la noi, la nimeni – România mai săracă – singurul lucru bine făcut!

572
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „A fi sărac și a nu dispera e greu. A fi bogat și a nu deveni arogant este și mai greu.” – Confucius

Au apărut mult prea puține comentarii, spre deloc, despre participarea Preș. Klaus Werner Iohannis la reuniunea Consiliului European de la Porto, prima întâlnire în format „fizic”, după o lungă pauză. Ce-i drept, tema Summit-ului Social era de la bun început inconfortabilă pentru liderul unui stat aflat în coada clasamentului european al bunăstării. Trecuseră patru ani de la precedenta reuniune similară, deci cu temă asemănătoare.
Timp în care președintele tuturor românilor, așa cum ar trebui să fie Iohannis, a rămas tot cu șase case, deși pierduse una din zestrea sa imobiliară, în justiție, dar, repet, au rămas tot șase întrucât, „ghinion”, a mai primit o moștenire!
La capitolul salariu a crescut doar doamna Carmen Iohannis, ca profesoară, grație lefii crescute de… PeSeDe, iar slujba de la Palatul Cotroceni n-a mai sporit, fiind înghețată ca toate salariile bugetarilor de GuWernerul Meu II.
Nici chiar veniturile din chirii ale familiei Iohannis nu au mai sporit, după ce s-a pierdut de client banca austriacă Raiffeisen (fosta Bancă Agricolă!)
Președintele Iohannis nu s-a arătat foarte mulțumit, dar nici din cale afară de supărat, mascându-și sărăcia neamului românesc printr-o limbă engleză foarte bine pusă la punct, probabil, cu ajutorul soției profesoară de engleză la un liceu sau colegiu din Sibiu.
Iar El Presidente ne-a arătat și o alură de schior bine bronzat, la finalul unui sezon cu ninsori mai abundente decât în alți ani. Ca liberal, președintele Iohannis avea de vorbit la trei ateliere tematice: „Ocuparea și locurile de muncă”, „Competențe și Inovare”, „Bunăstarea și protecția socială”. A ales să-și prezinte opiniile doar la secțiunea legată de competențe și inovare, celelalte două teme părându-i-se prea „socialiste”. La inovare s-a crezut tare prezentându-le colegilor lideri europeni cum în România „lucrului bine făcut” s-au desființat institutele de cercetări și cum guvernul cu buget zero a găsit soluția să închidă Academia Oamenilor de Știință.
Probabil că președintele Iohannis a fost aplaudat atunci când a subliniat că mințile strălucite ale cercetătorilor români lucrează în companii și laboratoare din străinătate, iar Laserul de mare putere de la Măgurele a ieșit din finanțarea europeană, după ce-a fost schimbată abuziv conducerea proiectului.
El Presidente crede că a ieșit din încurcătură vorbind de proiectul „România Educată”(cu E mare, conform gramaticii cotroceniste!), cu rezultate certe în creșterea numărului analfabeților funcționali, grație aportului fostei ministrese „plexiglas” din GuWenerul meu I, cârmuit prost de Orban cel Ludovic!
Mai sunt dubii că românii sunt săracii Europei? Și, cu siguranță, tot așa vom fi și peste încă patru ani, la viitoarea reuniune de bilanț a altui Summit Social!
ION PREDOȘANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here