Ca la noi, la nimeni – România fruntaşă la Corupţie!

356

Un ONG cu sediul la Berlin, numit Transparency International, a dat publicităţii un clasament al celor mai corupte ţări din lume, pe anul 2014.  Se acordă note de la 1 la 100, iar numărul ţărilor luate în discuţie este de vreo 180.
România n-a făcut progrese deloc, situându-se, ca şi în anul 2013, pe locul 69. La egalitate cu Brazilia, Bulgaria, Grecia, Senegal şi Swizterland. Adică, suntem, într-o companie ce nu ne face deloc cinste. Şi nici nu se putea altfel, din moment ce mai marii ţării bat câmpii cu „independenţa justiţiei” şi „statul de drept”, iar corupţii lor zburdă în deplină libertate. Păcatul este că şi Klaus Iohannis, preşedintele ales, continuă să facă clăbuci la gură cu aceleaşi vorbe fără sens.
Nu-i vorbă, că prin rotaţia cadrelor mânjite ca băsiste Daniel Morar (propulsat la Parchetul general şi apoi mai sus!) şi urmaşa lui la DNA, Laura Codruţa Kovesi era clar că nu se vrea eradicarea corupţiei! În fruntea clasamentului, ţări civilizate precum Danemarca, Noua Zeelandă şi Finlanda sunt considerate cele mai puţin corupte.
Peste tot în lume mai apar grave erori judiciare. Numai că în România acestea se ţin lanţ. Nu mai reluăm cazul gorjeanului Marcel Ţundrea, al altora de prin Bucureşti ori din ţară. Furtişagurile mici au proliferat, dar sunt la modă furturile mari – de tip mafiot – cu retrocedări ilegale de terenuri intravilane, cazul ex-şefei DIICOT Alina Bica – pretenara Elenei Udrea, fiind doar unul dintre ele, în vreme ce la păduri, terenuri agricole şi imobiliare situaţiile sunt şi mai încâlcite -, în care este implicat şi un ambasador al Comisiei Europene, cu nume italienesc şi care pretinde a avea obârşii româneşti.
Nu numai Mafia italiană s-a amestecat cu afacerile alor noştri, ci şi Mafia Rusă.–Oligarhilor ruşi de la ALRO – apropiaţi de trioul Prea Murdarilor Băsescu, Stolojan, Udrea – şi din siderurgie adăugându-li-se, mai nou, niscaiva apropiaţi ai preşedintelui ales.
Omul de afaceri sibian – Ilie Carabulea, un avantajat al Laurei Codruţa Kovesi încă de pe vremea când era procuror la Sibiu, ce nu-i este străin nici ex-primarului de Sibiu – Klaus Iohannis, are un „dur” arest la domiciliu. De parcă s-ar crede egalul lui Mircea Băsescu, fratele preşedintelui în funcţie.
Garnitura urmăriţilor penal este lungă, unii fiind în arest la domiciliu, alţii în arest preventiv de nu li se mai ştie urma. Dan Adamescu este susţinătorul preşedintelui Traian Băsescu, dar şi viceversa este adevărată, individul neplătind în faţa (in)justiţiei pentru afacerea ASTRA. Din pricina căreia se crede nedreptăţit liberalul Dan Radu Ruşanu, cercetat şi într-un dosar din care mai face parte şi Laura Chiţoiu, soţia ex-ministrului de Finanţe Daniel Chiţoiu. Pe care Călin Popescu Tăriceanu ar vrea iar să i-l bage pe gât lui Ponta. În Guvernul Ponta IV, adică.
ION PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.