Forţat de, mai mult, de partidele istorice, ex-preşedintele României, Ion Iliescu, a acceptat – în goană după voturi, încă din anii 90, Legea 18, cum mai este cunoscută o lege ce prevedea un fel de „restituitio in integrum”.
Numai că anii au trecut – vorba poetului „anii trec ca clipa” – şi primăriile comunelor ori Consiliile judeţene – fiecare cu câte o Comisie de refacere a dreptului de proprietate – nu-şi făcuseră treaba nici până la venirea USL-ului la guvernare, adică în anul 2012. Guvernul de atunci a amânat continuarea depunerii de dosare pentru restituirea terenurilor agricole sau a pădurilor pentru vreo şase luni, pentru ca mai apoi să uite complet de aceasta.
Am mai spus-o şi altădată, dând exemplele Cehiei, Slovaciei, Ungariei şi Bulgariei – tot ţări foste socialiste – unde suratele CAP-urilor, IAS-urilor şi AGROMEC -urilor de pe la noi nu s-au desfiinţat, continuându-se forma de lucru în agricultură pe mari suprafeţe. Una la mână, nu s-au furat utilajele agricole, sediile nu s-au vândut pe nimic şi, oricum, n-au dispărut prin distrugere ori cel mai adesea furturi ordinare. Şi aşa se face că România a devenit parcelată, cu pârloage, iar tribunalele pline de procese. Şi tot România – fostă grânar al Europei între cele două războaie mondiale – ajunsese să importe majoritatea produselor agricole: grâu, porumb şi chiar carne.
Dar nu a fost şi nu este vorba doar de terenuri agricole, ci şi de imobile. Aşa că unora nu li se dădeau proprietăţile cuvenite, nici cu acte în regulă, şi a apărut o mafie a terenurilor agricole, a pădurilor sau diverse mafii locale imobiliare. Cu mafiile imobiliare avem de-a face mai ales în Bucureşti şi în marile oraşe. Cât despre cele cu terenuri agricole sau cu păduri acestea există peste tot. La terenuri agricole campioni sunt Traian Băsescu – cu cele 290 de hectare de pământ arabil, cumpărat prin nesocotirea drepturilor de proprietate ale ţăranilor din Nana, şi tot acolo şi-a luat vreo 50 de hectare protejata Jupânului – Elena Udrea. La păduri, fostul politician Viorel Hrebenciuc şi fiul său, Andrei se află după gratii. Pentru o suprafaţă imensă. De zeci de mii de hectare. Undeva, prin judeţul Bacău. Asta nu înseamnă că prin alte judeţe nu s-au făcut plotlogării. La acest capitol nici Gorjul nu stă rău. Un individ avea dreptul la o mare suprafaţă de pădure undeva pe Defileul Jiului, numai că acolo exista o Rezervaţie naturală şi legea nu permitea să-i fie reconstituit dreptul de proprietate unde omul avea acte.
Şi ce credeţi că a făcut Comisia Consiliului Judeţean Gorj? I-au dat din pădurea Dumbrava, care de drept ar fi aparţinut Mănăstirii Tismana. O ştiu prea bine, inclusiv o mică istorie a ei. Până la domnitorul Alexandru Ioan Cuza, pădurea Dumbrava, care ţine de la Tismana şi până la Hobiţa şi Seuca, sate din comuna Peştişani, i se spunea Pădurea Mănăstirii. Odată cu Decretul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, aceasta a devenit a statului, adică a fost secularizată. Şi tot a statului, administrată de Direcţia Silvică a judeţului Gorj a fost şi până-n 1989. În ceea ce priveşte pădurile oamenilor, nici până acum nu s-au reconstituit ca lumea – adică aşa cum prevede Legea 18 – şi se fură ca-n codru. Başca faptul că nu s-au mai respectat, acolo unde s-au mai dat titluri de proprietate – cât de cât – vechile amplasamente. Cei care au apucat au luat unde mai existau copaci, iar cei mai mulţi ori n-au primit deloc ori pe unde au vrut comisiile primăriilor.
Iată de ce cred că înfiinţarea unui minister al mediului, apelor şi pădurilor este binevenit. Este mult de lucru în privinţa acordării pe mai departe a titlurilor de proprietate la păduri, dat şi aprobarea mult trâmbiţatului Cod Silvic şi a Legii Silvice, mai ales că proiectele de lege există de pe vremea ministrului liberal Lucia Varga.
ION PREDOŞANU
