Ca la noi, la nimeni – Război în Coaliție?!

636
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Coaliția este arta de a mângâia partenerul cu un cactus.” – Definiție de Carlo Franchi

Aparent, nu este niciun război în coaliția de guvernare. Și poate chiar nu este, deși se tot vorbește pe la colțuri că unii membri ai conducerii pretinsului Partid Național Liberal se tem de faptul că prin rotația prim-ministrului României, la 25 mai, social-democrații vin cu un program de guvernare, mult prea neliberal – ceea ce este normal.
ECHILIBRATUL CIUCĂ. Singurul lider liberal cu capul pe umeri și cu scaun la cap este însuși actualul prim-ministru al României, Nicolae Ciucă, totodată președinte al PNL, care-a zis următoarele: „În acest moment, există un protocol agreat de toți membrii Coaliției. Ne vom asigura că prevederile acestuia sunt respectate.”
Liniștea și stabilitatea României este, deocamdată, asigurată, iar importantă rămâne îndeplinirea unor jaloane din Planul Național de Redresare și Reziliență, spre a beneficia de banii europeni prevăzuți în PNRR. Evident, mai sunt și neajunsuri. Așa, de pildă, Guvernul a cerut tăieri ale cheltuielilor din bani publici, iar miniștrii au făcut majorări!
Totuși, se pare că ar exista un război între Partidul Social Democrat și Partidul Național Liberal. Vreo câțiva lideri liberali, printre care și secretarul general, care-i și ministru al Afacerilor Interne, se plâng că sunt ținta unor critici din partea social-democraților.
RĂZBOIUL DECLARAȚIILOR. În plus, războiul dintre principalele partide aflate la guvernare, dcaă există, se referă la Programul de guvernare al social-democraților. Dar este un război într-un pahar cu apă. Vicepreședintele PNL Dan Motreanu, coordonatorul rotației prim-miniștrilor spune limpede: „Nu sunt oportune, deocamdată, aceste discuții pe teme fiscale”, referindu-se la propunerile fiscale ale PSD.
Una dintre propuneri se referă la anunțata introducere a impozitului de 1% pe cifra de afaceri pentru marile companii. Iar Marcel Ciolacu, președintele PSD, are dreptate: „NU înțeleg furia unora. Dacă toate firmele și comaniile cu capital românesc pltesc un impozit pe cifra de afaceri de 1%, firesc este ca și companiile străine să se supună aceleași reguli fiscale.”
Apoi, reducerea TVA la zero pentru produsele alimentare de bază a mai fost și în alte guvernări. Iar creșterea impozitului pe dividende de la 8% la 10%, nu-i o gaură-n cer și nu are un impact prea mare.
E limpede că rămâne timp și pentru armonizarea opiniilor diferite. Însuși prim-ministrul Nicolae Ciucă recunoaște că „lumea se schimbă, există o dinamică, dar nu putem renunța la cota unică la TVA, în favoarea unei impozitări progresive”.
Una peste alta, PNL nu pare a avea încredere în prim-ministrul PSD. Iar Marcel Ciolacu, președintele social-democraților contraatacă și el dur: „Singura linie roșie pe care o am este prostia. Cred că și PNL, la fel.” Nu s-a precizat despre prostia cui e vorba!
ARE PNL UN PLAN SECRET? Televiziunile susțin că ar exista un plan secret al PNL înainte de rotația prim-minștrilor. Numai că, toate acestea, sunt deocamdată opinii diferite și nimic mai mult.
A spune că, în prezent, coaliția este pe un butoi de pulbere nu-i doar o imensă exagerare, ci un neadevăr cras!
ION PREDOȘANU

P.S. GHIȘEFTURI LA ROMARM. DNA a descoperit, după aproape trei ani, că s-ar fi comis niscaiva ghișefturi cu măștile în pandemie. Fostul mare fotbalist și selecționer Victor Pițurcă a dormit o noapte în rest, ca și Directorul general al ROMARM, Gabriel Țuțu, neprihănitul care-a lucrat vreo zece ani și la SRI. Între timp, deși Gabriel Țuțu a adus un prejudiciu de 2,6 milioane de lei pentru achiziționarea unei mașini defecte chinezești de produs măști neconforme e cercetat în libertate, iar Victor Pițurcă e sub control judiciar. Culmea este că prim-ministrul de la acea vreme, Ludovic Orban, care-a mai fost implicat și în afacerea UNIFARM, rămâne basma curată! (Ion Predoșanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here