Ca la noi, la nimeni – Puțintică răbdare, Coane Klaus Werner!

465

DOZA DE OPTIMISM. „Români, fiți optimiști măcar în anul Centenarului” este o afirmație și nu un aforism, așa cum obișnuiesc să folosesc. O vorbă, un îndemn înțelept din partea lui „Petre Pencu, unul dintre miile de eroi pe care destinul nu i-a cruțat, purtându-i prin convulsiile istoriei ultimei sute de ani ai României, lăsându-le drept decorații pe suflet traumele și necazurile îndurate, invitându-ne la respect față de ei pe noi, cei de astăzi, cărora timpul ne dă prilejul să-i ascultăm și să stingem astfel trecutul nostru comun.(…) Astfel, domnul Pencu a sărbătorit, cu câteva luni mai devreme decât România, propriul centenar, împlinind pe 7 august venerabila vârstă de 100 de ani.” Am citat și m-am inspirat din prezentarea veteranului de război Petre Pencu, născut în Caracal acum 100 de ani, veteran de război. El a acordat un interviu ediției de joi, 6 septembrie 2018, a Jurnalului Național, pe care vă invit să-l citiți de pe site-ul www.jurnalul.ro.
ALINA FLOREA, PROPUNEREA LUI TUDOREL TOADER. Procurorul Alina Florea este propunerea lui Tudorel Toader la șefia DNA. Adina Florea e procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, în prezent delegată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și va fi propusă de ministrul Justiției, Tudorel Toader, pentru a ocupa funcția de procuror șef al DNA, a informat, joi, ministerul Justiției, conform AGERPRES.
Timp de mai mulți ani, Adina Florea a condus Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, ulterior ocupând funcția de procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța. Potrivit Ministerului Justiției, propunerea ministrului Justiției va fi înaintată Consiliului Superior al Magistraturii – Secția pentru procurori, în vederea obținerii avizului acestei instituții. Apoi, după obținerea avizului CSM, ministrul Justiției înaintează propunerea președintelui României, în vederea numirii în funcția de conducere.
JOACA DE-A INVITAȚIA, LA COTROCENI. Știm că marți, președintele Klaus Werner Iohannis a suspendat ședința CSAT, în care ar fi trebuit dat un aviz consultativ asupra rectificării bugetare pentru structurile din cadrul Sistemului Național de Apărare. Prezent la ședința cu pricina, ministrul Finanțelor Publice – Eugen Teodorovici a declarat că nicio prevedere legală nu-i permitea președintelui României să suspende ședința. El a mai cerut desecretizarea stenogramei discuțiilor ca să se vadă că nimic din cele spuse acolo nu prevedeau un asemenea deznodământ nefericit. Care-ar fi blocat, pur și simplu, activitatea economică și socială a României. Președintele Iohannis a acționat la rupere, precum un fotbalist ce nu reușește să dea gol.
Miercuri, în ședința de Guvern s-a efectuat rectificarea. După ce anterior juriștii Guvernului au confirmat că din moment ce s-a purtat corespondență cu toate instituțiile din Sistemul de Securitate Națională și s-a cerut avizul CSAT se poate face rectificarea bugetară. Și viața economică și socială a României să-și desfășoare cursul normal.
Bun. Numai că președintele Klaus Werner Iohannis a invitat primul ministru al României și câțiva miniștri pentru consultări, joi, la Palatul Cotroceni. Știa și dumnealui că Viorica Dăncilă, prim-ministru al României, era în Spania, într-o vizită oficială. Unde urma să fie primită de premierul Spaniei și de Majestatea Sa, Regele Felipe al VI-lea al Spaniei.
De dus la consultări, s-au dus ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, și ministrul Justiției, Tudorel Toader. Simțindu-se tare, deocamdată, și la el în Palat, Herr Klaus Werner Iohannis nu i-a primit pe cei doi miniștri ai Guvernului Dăncilă. I-a scos la înaintare pe doi dintre consilierii săi prezidențiali: cel pe probleme economice și pe cel pe probleme de justiție. S-a discutat preț de 30 de minute și cam atât.
Noi, cetățenii României – indiferent dacă l-am votat sau nu – aveam oarece pretenții de la președintele cu obârșii germane. Ba chiar l-am privit cu încredere și am avut răbdare.
Nu știu dacă electoratul va mai avea răbdare cu Domnia Sa la alegerile prezidențiale din 2019!
ION PREDOȘANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here