Ca la noi, la nimeni – Puțini bani în sănătate și teste reduse ca număr!

700
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Lipsa banilor este rădăcina tuturor relelor” – George Bernard Shaw

În ultimele zile, în România, numărul testelor pentru depistarea celor infectați cu noul coronavirus s-a redus drastic. Firesc, în aceste condiții, raportările ne arată că numărul celor infectați cu noul coronavirus a scăzut. Nu-i un motiv de bucurie, iar politica sanitară nu se poate face cu bani puțini.
Controversatul și contestatul președinte al PNL, Orban Ludovic a fost prim-ministrul Guvernului LuCOVID aproape mai bine de un an, vreme în care minoritarul guvern PNL a mimat lupta cu pandemia. În realitate, sănătății i s-au alocat mult prea puțini bani în anul 2020, iar greul l-au dus autoritățile locale care nu și-au mai recuperat sumele cheltuite de la un guvern ce-l avea ministru al Finanțelor Publice pe Florin Cîțu.
Care Florin Cîțu e nimeni altul decât actualul premier, unul ce n-a fost capabil decât să crească deficitul bugetar prin nesăbuitele sale împrumuturi cu dobânzi mari, atât de pe piața bancară internă, cât și de la băncile din străinătate.
Cum Institutul Național de Statistică(INS) nu se înghesuie să ne dea date concrete și valabile despre banii alocați sănătății, suntem obligați să apelăm la niște date mai vechi, dar sigure ale Eurostat.
Aflăm astfel, că România este codașa Uniunii Europene la sănătate. Adică, alocă cei mai puțini bani pentru medicina preventivă. Banii repartizați prin buget pe anul 2020 sănătății au fost cu mult mai puțini decât cei din anul 2019, când Bugetul de stat îl făcuse Guvernul PSD.
Cum ar veni, România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană cu privire la fondurile alocate pentru medicina preventivă, alături de Slovacia. Amândouă statele alocau 8 euro/locuitor pentru îngrijirea profilactică a sănătății, în 2018, arată Eurostat.
La polul opus se află Suedia, cu 165 euro/locuitor, Finlanda cu 152 de euro, Germania cu 148 de euro și Olanda cu 146 de auro.
Medicina preventivă este și mai importantă acum, în timpul pandemiei de coronavirus, pentru că poate reduce numărul persoanelor grav bolnave și a complicațiilor care pot surveni.
Cheltuielile publice și private pentru îngrijirea preventivă au fost de circa 2,8% din totalul cheltuielilor pentru sănătate în 2018, în Uniunea Europeană. Cel mai ridicat nivel este în Italia – 4,4% și Finlanda – 4%, iar cel mai scăzut este în Slovacia – 0,8%, Grecia, Cipru și Malta 1,3%, iar în România 1,4%.
Totodată, România s-a aflat pe ultimul loc în UE și la banii destinați sănătății, de 580 de euro/locuitor în 2018, în timp ce media sumei alocate sănătății în UE este de 2.982 euro pe cap de locuitor. Statele comunitare care au alocat cei mai mulți bani pentru sănătate pe cap de locuitor au fost Danemarca – 5.260 de euro, Luxemburg – 5.220 și Suedia – 5.040 de euro.
La nivelul UE, cheltuielile cu sănătatea au reprezentat 9,9% din PIB în 2018. Cele mai mari procente din PIB au fost alocate de Germania – 11,5%, Franța – 11,3% și Suedia – 10,9%. România se află pe ultimul loc din UE, cu 5,6% din PIB, înainte de Luxemburg, care alocă 5,3% din PIB.
Nici acum, în ianuarie, România neavând Bugetul de stat pe 2021, care va fi depus în Parlament abia în februarie, nu poate cheltui mai mult decât 1/12 din bugetul pe anul 2020! Adică, sănătatea este tot de izbeliște!
ION PREDOȘANU

P.S. Favoritul președinte Klaus Werner Iohannis, Rareș Bogdan – prim-vicepreședinte al PNL – a lansat, duminică, un atac dur la adresa liderului liberalilor – Orban Ludovic! Credeți, cumva, că a făcut-o de capul lui? E aproape sigur că avea aprobare superioară.
Luni, un alt greu al PNL, secretarul general Robert Sighiartău a susținut că: „Orban trebuie să plece.
Spun asta pentru că PNL a pierdut alegerile generale.” El a mai zis că PNL a fost condus „discreționar”. (Ion Predoșanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.