Motto: „Prefer să deranjez cu adevărul, decât să fac pe plac lingușirii.”
Seneca
Veți vedea că nu aduce anul, ce aduce ceasul. Dacă onor conducerea Partidului Social Democrat (PSD) se temea de o participare la protestele din stradă, lăsându-i pe cei din Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) să se descurce singuri, iată că de marți, 11 mai, pare-se că se produce o mică schimbare. De jos în sus, adică fără voie de la Împărăția triumviratului Marcel Ciolacu, Paul Stănescu și mai nou venitul – poate chiar Calul Troian – Vasile Dâncu!
Parlamentarii Partidului Social Democrat (PSD) au făcut marți, după orele prânzului, un protest spontan pe holurile Parlamentului României. Un protest civilizat, cu pancarte în fața biroului lui Orban Ludovic. Se cerea înființarea unei comisii de anchetă pentru raportările false la datele infectărilor cu SARS-COV – 2 și pentru datele despre morții COVID-19!
Cu pancartele lângă ușa cabinetului lui Orban Ludovic, pe care se putea, de pildă, citi: „Nu ascundeți morții”. Cum ziceam, a fost forfotă mare pe holurile Parlamentului, chiar în apropierea biroului președintelui Camerei Deputaților, Orban Ludovic, totodată și lider al PNL-ului.
Mai mulți social-democrați, între ei nelipsind liderul Grupului deputaților PSD, Alfred Simonis, și senatorul Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al principalului partid de opoziție, care au făcut declarații flancați de pancarte pe care erau scrise mesaje precum „Vinovații să plătească!”, „Votați comisia de anchetă”, „Spuneți adevărul” și „Nu ascundeți morții”.
Totul s-a petrecut înainte ca plenul reunit să ia în discuție constituirea unei comisii de anchetă cu privire la datele din pandemie, mai ales în preajma alegerilor locale din 27 septembrie și a celor parlamentare din 6 decembrie 2020.
Protestul spontan s-a produs „la mai puțin de o oră de întrunirea plenului reunit în care urma să se voteze pentru constituirea comisiei de anchetă cu privire la verificarea cifrelor cu numărul de raportări de infectări, dar și cu numărul de raportări ale deceselor provocate de covid-19!
Știți prea bine, stimați cititori, că și fostul (Vlad Voiculescu, n.m. I.P.), dar și actualul ministru al Sănătății (Ioana Mihăilă) au declarat că există chestiuni care nu sunt corelate, din câte a menționat Alfred Simonis.
Mai rămânea de văzut marți, după orele 16:00, ce se va întâmpla în ședința de plen. „Cert este că, din informațiile noastre, PNL, USR și UDMR doreau să respingă constituirea acestei comisii de anchetă”, a mai adăugat Simonis.
„Este un protest spontan”, a mai fost auzit spunând Alfred Simonis.
„Românii au nevoie și trebuie să știe adevărul”, a susținut senatorul PSD Radu Oprea.
ION PREDOȘANU
P.S. La această oră, prim-ministrul Florin Cîțu se căznește, la Bruxelles, să susțină Planul Național de Redresare și Reziliență, aflat în mare întârziere! (Ion Predoșanu)