Ca la noi, la nimeni – Producătorii interni, victima tuturor guvernărilor

432

Se înmulţesc nemulţumirile populaţiei sărace, ale micilor şi amărâţilor producători români. Sau din România. Cum vreţi să le ziceţi acelora care încă mai muncesc. În cazul că mai au unde. Nu mă voi referi la micii producători din industrie, întrucât industria românească aproape că nu mai există. Cea metalurgică nici atâta şi nu trebuie dată vina numai pe aderarea la Uniunea Europeană care ne face politica economică la Bruxelles, guvernele de la Bucureşti fiind din acest punct de vedere pur decorative.
Vecina de la Sud de Dunăre, Bulgaria, mai are vreo cinci sau şapte întreprinderi metalurgice şi a devenit inclusiv producătoare de autoturisme prin asamblarea  unor componente venite din China. De Cehia şi Polonia ce să mai zicem. La cehi şi la polonezi au existat conducători cu scaun la cap, ce au şi au avut curajul să se bată cu politicile greşite ale Uniunii Europene. Pe la noi, dimpotrivă. Şi preşedinţii şi primii miniştri au stat capră. Până şi noul Cod Fiscal aflat încă în dezbaterea Parlamentului avantajează firmele mari şi le dă în cap celor mici, IMM-urilor, adică producătorilor autohtoni.
De Justiţie ce să mai vorbim. Afacerea Microsoft i-a făcut scăpaţi pe borfaşii transformaţi în nevinovaţi Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, dar n-a fost chemat la audieri de către obedienta faţă de străini Laura Codruţa Kovesi – stăpâna cătuşelor DNA – nici un reprezentant al firmei americane Microsoft!!! Sau a filialei sale din Germania. Ne tot lăudăm prin Occident şi pe la arabi cu marile producţii agricole obţinute în anii din urmă de România. Uitând să spunem că majoritatea marilor ferme agricole de la noi nu au capital românesc. Sunt de-a dreptul de plâns situaţiile în care-au ajuns mici producători agricoli care nu mai au cum să-şi vândă marfa la tarabele pieţelor. Din pricina proastelor măsuri luate de ministrul Agriculturii, Dan Constantin, dar şi a birocraţiei autorităţilor locale ce nu au eliberat noile Certificate de producător impuse de la Bucureşti. Tarabele pieţelor au rămas goale, marfa se strică fiind perisabilă, iar guvernanţilor şi autorităţilor locale nici că le pasă!
Micii fermieri au investit în seminţe, în muncă şi tratamente fitosanitare, iar debandada creată de ministerul Agriculturii şi autorităţile locale îi duce la faliment. În vreme ce guvernările – fie ele de stânga ori de dreapta – s-au tot lăudat că vor crea locuri de muncă şi condiţii pentru a avea o clasă de mijloc.
Uşor de zis în campaniile electorale demagogice ale politicienilor noştri de doi bani. Din păcate, realitatea vieţii de zi cu zi e mult mai cumplită decât am izbutit eu s-o descriu.
ION PREDOŞANU

1 COMENTARIU

  1. PROPUN SA SE INFIINTEZE CATE UN IGNAT IN FIECARE LUNA,POATE ASA MAI REDUCEM NUMARUL PORCILOR DIN GUVERN CARE VOR DISTRUGEREA TOTALA A TARII. CE SPUNETI ?? TERMINAM CU PORCII ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here