Entuziast şi optimist din născare, tare m-am bucurat la venirea USL în fruntea unui Guvern Ponta – legitimat de alegerile parlamentare, de data aceasta. Mai gândeam că oarece apropiere a primului ministru de Polonia – stat dat ca exemplu de domnia sa – ne va ajuta la ceva. Şi mai ales, speram la o apropiere, nu neapărat o copiere, a modelului de dezvoltare polonez.
Bag de seamă că, din păcate, m-am înşelat amarnic. Nu s-a învăţat chiar nimic din ferma poziţie a statului polon şi a oamenilor politici polonezi în abordarea deciziilor greşite ale Uniunii Europene. Se ştie, Polonia se opune ori de câteori directivele CE îi sunt nefavorabile. Nu acelaşi lucru face şi România. Sigur, Cabinetul Ponta e obligat de foarte multe ori a ţine seama de angajamentele cu FMI. Care FMI fusese adus în România de execrabilele Guverne PreşBăsescu-Boc. Grânarul Europei între cele două războaie mondiale, România se vede în situaţia unui stat cu o agricultură de subzistenţă. Din care motiv se importă masiv produse agricole şi alimentare. Nu mai reiau acum şi aici o stare impusă de greşeala, cred voită, a conducătorilor României din primii ani de după Decembrie ‘89. Spre a-şi justifica susţinerea occidentului şi a-şi perpetua puterea, preşedintele de atunci – Ion Ilici Iliescu – a dat apă la moară partidelor istorice – PNŢ-CD şi PNL – desfiinţând formele de lucru ale terenurilor agricole pe mari suprafeţe. Chestiune abordată altfel de fostele surate din lagărul comunist – Cehoslovacia, Ungaria şi Bulgaria. Ţări în care fostele surate ale CAP-urilor, IAS-urilor şi AGROMEC-urilor de la noi nu s-au desfiinţat cu totul. S-au transformat doar în asociaţii cooperatiste ori societăţi pe acţiuni.
La un moment dat, trăgeam nădejdea că, populaţia de la sate fiind îmbătrânită, capitalismul nostru de cumetrie ne va conduce tot spre dispariţia pârloagelor şi concentrarea terenurilor agricole fărâmiţate. Ba chiar s-au vehiculat asemenea măsuri guvernamentale. N-a fost să fie! Aiuritoare mi se pare recenta repoziţionare a ministerului Agriculturii. După ce iniţial, prin luna septembrie, se vorbea de apariţia unei OUG care limita suprafeţele agricole la cumpărare, după 1 ianuarie 2014, la 100 de hectare de teren agricol pe care ar putea-o deţine o persoană fizică – cetăţean român sau străin din alt stat al Uniunii Europene, dublată şi de o măsură/condiţie ce viza experienţa cumpărătorului de 5 ani în agricultură – iată că Guvernul s-a răzgândit.
Culmea este că ambele condiţii au fost considerate a fi discriminatorii de către Comisia Europeană şi au zburat din actualul proiect de Lege. Surse din piaţa funciară susţin că există temerea ca Ungaria să-şi susţină cetăţenii, prin orice mijloace, pentru achiziţionarea de terenuri agricole în România. Cum ar veni, România sau măcar Transilvania vor fi cumpărate la bucată de cetăţeni maghiari, începând/continuând cu 1 ianuarie 2014.
Logica ne-ar conduce la o mai atentă abordare a politicilor agricole. Şi aşa, până acum, Ungaria deţinea, la finele anului 2011, circa 8,17%(57.190 ha) din cele peste 700.000 de hectare de teren agricol cumpărate deja de persoane juridice străine, potrivit unor date furnizate de MADR, în 2011! Chiar dacă şi aceste cifre sunt foarte controversate. În total, România are 13,298 milioane hectare teren agriocol din care aproape 9 milioane de hectare este suprafaţă arabilă. Proiectul Legii ce va reglementa vânzările de terenuri arabile după 1 ianuarie 2014 este în dezbatere. Oare le-a luat Dumnezeu minţile guvernanţilor?
N. Roşca
