Ca la noi, la nimeni – Privatizarea mascată, distrugerea avuției țării!

679
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Tot ce-i trebuie răului să reușească este ca oamenii buni să nu facă nimic.” – Edmund Burke

Pe când se părea că Parlamentul a elaborat o lege care împiedică privatizările pe mai nimic, vreme de doi ani, iată că situația se complică îngrozitor. În aceste condiții, cu vremuri tulburi, Guvernul PNL-Orban a dat liber la o privatizare mascată. Și astfel, bucăți importante din companii profitabile ale statului, precum Romgaz, Hidroelectrica, Transelectrica, Nuclearelectrica și CEC Bank se pot vinde fără restricții.
Cum a fost posibil? Ei bine, Cabinetul Orban cel antiromânesc a modificat, printr-o Ordonanță de Urgență a Guvernului, Legea nr. 173/2020 care interzicea ca, vreme de doi ani, să fie înstrăinate participațiile statului la companiile și societățile naționale, la bănci românești, precum și la orice altă societate la care statul are calitatea de acționar, indiferent de cota de participație deținută. Totodată, Ordonanța de Urgență a Guvernului permite și vânzarea unor societăți aflate în pierdere, așa cum sunt Complexul Energetic Oltenia(CEO) sau Tarom.
„Pe fondul scandalului de la alegerile locale, Guvernul a emis o Ordonanță de Urgență pentru înstrăinarea unor active de bază. Printre acestea, Hidroelectrica, CEC Bank, Exim Bank”, a declarat, marți, Marcel Ciolacu, președintele Partidului Social Democrat(PSD).
Analistul economic Adrian Câciu susține că vom avea companii pe hârtie. „Activele vândute, iar statul va rămâne cu acțiunile care îi vor permite controlul la… Nimic. Pentru multe companii, dincolo de activele fizice mai importante pentru concurență sunt brevetele, rețetele și mărcile. Le vor cumpăra pentru a le face dispărute. A se vedea cazul Oltchim, unde miza erau rețetele și mărcile. Nici nu vreau să discut miza imobiliară a activelor fizice sau de miza industrială. Să mai spun de șomajul aferent? Va fi, fiți siguri, e pe cale de consecință. Privatizare prin vânzare de active. Metoda clasică de distrugere a bunurilor naționale. De asta nu a fost cvorum la Moțiune? Valoarea companiilor românești de peste 20 miliarde de euro, a mai declarat Adrian Câciu.
*
Din Târgu-Jiu, de la bunul meu amic poetul Spiridon Popescu am primit următorul text pe adresa mea de e-mail: „Azi noapte, mi-a apărut în vis marele Eminescu și mi-a dictat o strofă la celebrul său poem „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”, rugându-mă să v-o fac cunoscută și dumneavoastră. Iat-o:
Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,
Țara mea cea tristă, plină de humor?
Hoții tăi să intre, toți, în pușcărie,
Unul să nu scape. Crucea mamii lor!
Pe cei care freacă prin guvern manganul,
Dulce Românie, asta ți-o doresc!
P.S. Eminescu a mai avut o rugăminte: ca această strofă să nu fie semnată cu numele său, ci cu pseudonimul Spiridon Popescu”
ION PREDOȘANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here