Ca la noi, la nimeni – Preşedintele Iohannis, luat prin surprindere!

365

Nu este o noutate faptul că Preşedintele are ca principală activitate politica externă a Coloniei numită încă România. Iar preşedintelui ţării noastre îi cam place să se plimbe şi nu singur, ci mai totdeauna cu soţia sa Carmen. Fie că-i vorba de Luxemburg sau de Statele Unite ale Americii. Unde se aude că va mai merge odată. La Sofia, în Bulgaria şi-ar fi dorit să pună la cale o înţelegere legată de crearea unei flote în Marea Neagră, prin cooperarea României, Turciei şi Bulgariei. Din păcate, vecinii de la sud de Dunăre, mai apropiaţi de Federaţia Rusă, aşa cum ar fi trebuit să fie informat de consilierii săi sau de SIE, au cam strâmbat din nas, refuzând propunerea preşedintelui Klaus Iohannis.
În aceste zile, se află în România pentru o vizită de trei zile, ceea ce nu-i puţin lucru, însuşi Preşedintele Germaniei, Joachim Gauch. Ca un pocinog, la conferinţa de presă comună a celor doi preşedinţi, traducătoarea a interpretat greşit, cu intenţie, o afirmaţie a Preşedintelui Germaniei. Desigur, se putea isca un scandal diplomatic. Se zice de la latini încoace : „Tradutore, traditore”. Cu de la sine putere, traducătoarea a formulat, vezi Doamne, că :”DNA a treia putere în stat.” Ceea ce Preşedintele Joachim Gauch nu rostise!
Abia pe la miezul nopţii, după ce televiziunile rumegaseră ca neacceptabilă găselniţa traducătoarei, s-a petrecut minunea: Administraţia Prezidenţială a schimbat textul, care a revenit astfel la formularea reală: „Justiţia, a treia putere în stat.” Fără a se preciza în noul text de pe site-ul oficial al Preşedinţiei României menţiunea „Formulare corectată.”
Se mai spune că marţea sunt trei ceasuri negre. La sosirea Preşedintelui României, Klaus Werner Iohannis, la Primăria Sibiu, adică ieri, a avut loc un incident oarecum mărunt. E bine măcar că nu ajunsese şi Preşedintele Germaniei, Joachim Gauch, care era aşteptat.
Un bărbat cu un rucsac în spate s-a desprins din mulţime, încercând să-i înmâneze personal un plic preşedintelui Iohannis. Gărzile preşedintelui l-au imobilizat, dar individul a început să vocifereze. Numai că preşedintele, cu mult calm, s-a oprit la câţiva metri, l-a privit şi au avut un schimb de replici, destul de civilizat. Cel cu plicul a strigat: „V-am mai dat, dar nu aţi făcut nimic.”
Persoana turbulentă este de-acum celebrul Faur Isaia, cel care în anul 2000 a străpuns cordoanele de ordine şi a ajuns în preajma preşedintelui Emil Constantinescu, căruia i-a aruncat cerneală pe faţă. La numai un an, în 2001, acelaşi individ i-a dat o scrisoare preşedintelui de la acea dată, Ion Iliescu, într-o vizită pe care acesta o efectua în judeţul Arad. Cetăţeanul Faur Isaia a recidivat în 2007, dar a fost oprit pe Dealul Patriarhiei, de jandarmi şi poliţişti în vreme ce încerca să intre în perimetrul rezervat demnitarilor. Şi n-a mai apucat să se apropie de preşedintele de atunci, Traian Băsescu. Numitul Isaia a explicat că vroia să-i transmită preşedintelui Băsescu mai multe scrisori cu sesizări.
Oare nu are nimeni ac de cojocul neaveniţilor care-i tot atacă pe preşedinţii României? Chiar nu se mai poate avea încredere nici în gărzi, poliţişti sau jandarmi? Sunt întrebări ce nu-şi găsesc răspunsul pe timpul mai multor mandate prezidenţiale. Ori lumea este prea nemulţumită de promisiunile fără acoperire în fapte ale mai tuturor preşedinţilor României?
ION PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here