Doamna co-Blaga, alintată pre numele ei de fostă fată mare ca fiind Alinuţa Gorghiu, a gândit cu capul ei sau de capul ei că dacă se strofoacă la Dragnea, Tăriceanu şi Ponta jignindu-i ori acuzându-i de câte-n Lună şi stele face politică mare în campania electorală pentru alegerile locale. Cum alegătorii nu-s proşti şi n-o cred, aşa cum nu cred în zăngănitul de cătuşe pus la cale de trinomul Laura Codruţa Kovesi, Florian Coldea şi Hans Klem, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, va avea succes. Iar acum culege ce a semănat!
În locul programelor şi proiectelor Noului PNL, în fapt PDL, prin guriţa Madam co-Blaga ne-a fost dat să auzim scorneli că cei trei crai Dragnea, Tăriceanu şi Ponta ar pune la cale o Moţiune de cenzură şi vor destabilizarea ţării, care oricum e neguvernată, başca o suspendare a Idolului ei – Klaus Werner Iohannis. Nişte aiureli cu care n-a convins pe nimeni.
Şi a venit seara exit-pollurilor, apoi lunea ca o zi moartă pentru liberali. Unde nu şi-a dat demisia decât Cătălin Predoiu, pe Alinuţa rugând-o fostul prim ministru Victor Ponta să nu demisioneze, pentru ca PSD, UNPR şi ALDE să poată câştiga detaşat şi alegerile parlamentare din decembrie. Ba mai mult, Victor Ponta se dovedi şi mai explicit: „Gorghiu şi Iohannis sunt doi oameni care trăiesc total paralel cu ceea ce se întâmplă în România. Au fost alegeri, cu nişte rezultate semnificative şi Domnul Iohannis este într-o vizită, cu tot respectul pentru statul Luxemburg, care e mai mic decât Sectorul 1. Nu ştiu ce face în Luxemburg. Doamna Gorghiu care ieri nu a apărut la televizor – am fost şi eu lider de partid, câştigi, apari mai vesel, pierzi, apari mai trist – dar să dispari nu am mai auzit niciodată.”
Preşedintele Klaus Werner Iohannis, aflat într-o vizită de stat în Luxemburg, a anunţat în alocuţiunea sa de la Primăria oraşului Luxemburg că „Este prima vizită a unui Preşedinte al României în Marele Ducat”.
Totuşi, chiar dacă domnia sa se autodefinea ca un anticomunist privat, fără a se şti exact ce a vrut să spună, îi reamintim faptul de necontestat că: „În anul 1972, Nicolae şi Elena Ceauşescu au efectuat, în 27-28 octombrie(tot două zile, ca şi Iohannis!), o vizită oficială în Luxemburg, unde s-au întâlnit cu Marele duce Jean de Luxemburg şi cu primul ministru Pierre Werner. Mă rog, Iohannis şi slabii lui consilieri au acoperire formală în cele susţinute, cum că „este primul Preşedinte al României care vizitează Luxemburgul”, întrucât Nicolae Ceauşescu, în anul 1972, deţinea funcţia de Preşedinte al Consiliului de Stat, deoarece Nicolae Ceauşescu a fost ales în funcţia de Preşedinte, nou înfiinţată, în anul 1974. Repet, Nicolae Ceauşescu deţinea în anul 1972 funcţia de Preşedinte al Consiliului de Stat, care era similară cu cea de şef de stat.
În infatuarea lui, să nu ne aşteptăm să recunoască vreodată că greşeşte. Fie şi prin omisiune. Mai săptămâna trecută, consilierul prezidenţial pe politică internă, Laurenţiu Ştefan, a participat la o reuniune organizată de Reuters. Am dubii că declaraţia lui Laurenţiu Ştefan despre faptul că după alegerile parlamentare, din decembrie 2016, „Preşedintele Klaus Iohannis va instala tot un guvern tehnocrat.” Dinspre Administraţia Prezidenţială n-a venit nicio precizare. Semn că se pune la cale o altă încălcare a democraţiei şi nerespectarea rezultatului voturilor de la alegerile parlamentare!
ION PREDOŞANU