Ca la noi, la nimeni – Ponta propune, Iohannis ezită!

397

UNDE SUNT ADEVĂRATELE DEZBATERI? Încă din seara încheierii alegerilor pentru primul tur de scrutin, candidatul PSD-UNPR-PC – Victor Ponta – a anunţat intenţia de a-l invita pe contracandidatul său în cursa pentru câştigarea turului al II-lea – liberalul Klaus Iohannis – la patru dezbateri televizate. Alesese şi televiziunile, pe zile, şi dintre cele la care apare de obicei Klaus Iohannis dar şi dintre altele neagreate de acesta. Ne-am fi aşteptat, desigur, la o replică. A venit abia ieri, în sfârşit. De această dată Klaus Iohannis, deşi are 10% mai puţin decât adversarul său şi nimeni nu contestă că totul se ia de la o situaţie de egalitate, ezită. Sau mai pe înţeles, o dă niţel cotită şi declară: „Mi-am mandatat echipa pentru a purta negocieri cu cea a lui Ponta pentru dezbaterile prezidenţiale”. Până aici este bine şi la vară cald. Mai propune şi alte teme de discuţie, inclusiv aceea pe Bugetul României în 2015, chit că elaborarea bugetului va fi treaba viitorului guvern şi nicidecum nu-i prevăzută în Constituţie ca o atribuţie a preşedintelui. Tare mi-e teamă că domnul Klaus Iohannis îl copiază prea mult pe preşedintele-jucător Traian Băsescu. În privinţa televiziunilor la care se vor înfrunta, Iohannis mai solicită să fie „într-un mediu nonpartizan”. Cu asemenea complicate demersuri la negocieri se riscă pierderea unor zile importante, ceea ce n-ar fi în interesul nimănui.
SZILAGYI  ZSOLT, CU IOHANNIS! Dintre cei doisprezece candidaţi care-au ratat intrarea în turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale, primul care-a ales cui va da voturile este domnul Szilagyi Zolt, preşedintele PPMT. Acela care-o ţinea-ntruna cu regiunile istorice şi „transilvanizarea României”.  Alte mesaje şi idei ori programe de ţară nu ne-a arătat că ar deţine. De unde şi scorul infim cu care-a ieşit din turul I. Mă rog, e treaba dumnealui, chit că de data aceasta maghiarii au ieşit mult mai puţini la vot ca altădată. Başca faptul că niciodată nu s-a respectat recomandarea liderului partidului pentru exprimarea votului în turul al II-lea.
PRM ŞI PLR, APROAPE DE PONTA! Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat ieri: „Salutăm încheierea protocolului de colaborare UNPR-PRM”.  Nu intrăm în amănunte, dar cu siguranţă Corneliu Vadim Tudor, preşedintele PRM, nu ar fi acceptat să fie de partea aceluia care doreşte ruperea Transilvaniei de România, fie şi măcar ca regiune autonomă. Aşa cum ar vrea Szilagyi Zolt.
Tot ieri după amiază, serios ca de obicei, Preşedintele Senatului şi lider al Partidului Liberal Reformator – Călin Popescu Tăriceanu – s-a ţinut de cuvânt şi a avut o consultare la nivelul conducerii partidului. Ca un om ce-şi drămuieşte cuvintele, Călin Popescu Tăriceanu a declarat: „Obiectivul pe care îl am este evitarea oricărui risc ca Regimul Băsescu să se perpetueze”.  Reţineţi că această exprimare concisă şi plină de înţelesuri a făcut-o înainte de a se întâlni cu candidatul PSD-UNPR-PC, Victor Ponta.
Până la ora când aşternem aceste rânduri nu cunoaştem dezbaterea avută de preşedintele PSD cu ceilalţi lideri ai social-democraţilor români, în care aproape sigur că s-a luat în discuţie şi posibilul viitor prim ministru al României. Care, aşa cum s-au exprimat până acum şi Victor Ponta şi Liviu Dragnea, respectiv preşedintele în exerciţiu al PSD şi cel executiv,  ar putea fi chiar experimentatul prim ministru Călin Popescu Tăriceanu, om care i-a ţinut piept lui Traian Băsescu timp de patru ani. Cu calm, candidatul la alegerile prezidenţiale Victor Ponta i-a rugat pe colegii săi să-i atragă pe toţi alegătorii ai căror aleşi în turul I au ieşit din cursă. Pentru importantul motiv că Victor Ponta vrea să fie preşedintele tuturor românilor şi să ne reprezinte pe toţi.
ION PREDOŞANU

2 COMENTARII

  1. Stimate „editorialist de serviciu”, unde este deontologia dvs profesionala?
    De ce nu ar fi invers: „Iohannis propune, Ponta refuza?” De ce televiziunea Digi24 a fost scoasa din start de către Ponta din organizarea dezbaterilor propuse de echipa dumnealui, nu cumva pentru ca se simte incomod printre profesioniști?
    Ce sa zic de „experimentatul Tăriceanu”, în timpul mandatului sau că-ți km de autostrada sau făcut?
    În privința alianței cu Vadim, știți ce scria Tribunul despre Ponta acum câteva luni:http://www.paginadepolitica.ro/vadim-aliat-cu-ponta-despre-daciana-sarbu-o-boarfa-rasuflata/, vedeți link-ul.
    După o asemenea batjocură, ce om normal ar mai accepta susținerea chiar pentru „visul de a ajunge președinte”?

Dă-i un răspuns lui gorjanul Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here