Ca la noi, la nimeni – Plăteşte fraiere, ca să mori!

414

Ca şi în cazul marilor fraude găsite de Corpul de control al primului ministru, Victor Ponta, nici gaura neagră din bugetul Casei Naţionale de Asigurări din vremea Guvernelor PreşBăsescu-Boc I-VI şi MeReU nu au ajuns a fi cercetate penal. Tot cam din vremea Boc-ului, pe lângă impozitarea ilegală a pensiei cu 5,5% s-a mai introdus încă un procent, desigur, ca asigurare de sănătate a pensionarilor, care se reţinea din pensiile ce depăşeau 1.100 de lei.   Nici pensiile private n-au vreun viitor, minciuna ce privea reinvestirea acestor fonduri private, şi deci înmulţirea banilor, s-a soldat cel mai adesea cu falimentul respectivelor bănci ori companii de asigurări ce capitalizau banii fraierilor. Ungaria le-a desfiinţat, pensiile private adică, susţinând că doar statul este serios şi are datoria de a veghea la starea de sănătate a cetăţenilor săi. Se ştie că asigurarea unui trai decent locuitorilor ţării e înscrisă, la loc de cinste în Constituţie. Trai de care depind existenţa fiecăruia, creşterea natalităţii şi păstrarea unui nivel acceptabil de sănătate. Cât de cât. Nu-i cazul să amintim de China populară, unde asistenţa sanitară e gratuită, căci nu este singurul caz. Şi social-democraţia din Suedia rezolvă starea de sănătate a cetăţenilor acestui regat în acelaşi chip. Probabil or mai fi şi alte state ce-şi respectă promisiunile constituţionale. Dintre statele membre ale Uniunii Europene numai România a reuşit să ocupe ultimul loc la capitolul nivel de trai şi se încăpăţânează să-l păstreze cu străşnicie. În maternităţi mor nou născuţii, malpraxis-ul e la modă, iar la bolnavii bătrâni nu se uită nimeni. Fiindcă au pensiile mici şi buzunarele goale. În toată ţara, numărul de medici e în scădere pentru că sunt plătiţi prost şi iau calea străinătăţii. Numai în judeţul Galaţi lipsesc vreo 40 de medici specialişti. Cât despre Gorj, aici, n-avem ştire să se fi făcut vreo statistică. Iar medicii de familie şi ei sunt tot mai rari, în special în mediul sătesc. Dar, şi mai grav, doctorii fiind plătiţi prost, şi nu regeşte şi nemeritat precum bugetarii din Justiţie, şpaga e-n floare. Aproape orice consultaţie, ca să nu mai vorbim de vreo operaţie, nu se pot face decât dacă i-ai momit cu foloase necuvenite pe slujitorii lui Hipocrate. Lista medicamentelor compensate se tot reduce. Sunt frecvente cazurile când pacienţii trebuie să-şi cumpere toate medicamentele necesare în spitale. Inclusiv faşele. Asta în cazul în care mai există spitale şi nu s-au desfiinţat. Cât despre miniştrii Sănătăţii, aceştia se schimbă precum ciorapii. Încât proaspăt demisionarul Eugen Nicolăescu, fost director economic la actuala ROMARM pe vremea Împuşcatului, este unul dintre abonaţii la postul de ministru răspunzător cu (ne)Sănătatea noastră.
Un fost avocat UDMR-ist a introdus, cândva, prin ordin al ministrului Sănătăţii, obligativitatea ca singura sare ce se comercializează să fie SAREA IODATĂ. Aşa ceva s-a mai încercat în Franţa şi Canada, pe zone limitate – cum ar fi judeţul la noi -, cu titlu experimental. Şi cum experimentul a dovedit că sarea iodată produce cancere, în special cancerul tiroidal, evident că s-a renunţat. Doar în românia se păstrează această crimă contra sănătăţii populaţiei.
Acum tot nu pricep de ce nu sunt atraşi şi numiţi ca miniştrii ai Sănătăţii specialişti. E limpede că motivele, puerile, sunt acelea politice. Dar chiar să nu intereseze pe nimeni dintre guvernanţii acestei ţări sănătatea celor mulţi?
NICOLAE ROŞCA
P.S. Din Gorjeanul de ieri mi-a plăcut imens poemul SIMPLE CONCLUZII (după ruperea USL), semnat de talentatul Geo Filiş. Din care citez o strofă – cu aluzie directă la Crin Antonescu şi Traian Băsescu: „Suntem singurii în stare,/ Când îşi vâră unii râtul,/ Fără un efort prea mare,/ Să ne frângem, singuri gâtul.” Salut demisia din PNL a fostului preşedinte al partidului şi ex-premier Călin Popescu Tăriceanu, fondatorul promiţătorului Partid Reformator Liberal şi candidat la alegerile prezidenţiale 2014. Cu reale şanse de a-l învinge pe parşivelul Crin Antonescu în turul doi (N. Roşca)

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui ionica Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here